Slătinenii s-au înghesuit la Zumba în scop caritabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de slătineni, femei şi bărbaţi, au răspuns afirmativ invitaţiei lansate de reprezentanţii Zumba Fitness Slatina. Oamenii au venit în număr mare să ardă calorii şi să ajute astfel un copil bolnav.

Sala de sport a Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina s-a dovedit a fi neîncăpătoare, marţi seara, pentru cei înscrişi la şedinţa caritabilă de dans. Încântaţi că vor face puţină mişcare şi vor arde calorii, dar şi că îi vor aduce o bucurie unui copil bolnav, slătinenii nu s-au uitat la bani. Fiecare participant a scos 15 lei din buzunar, pentru a achita biletul de intrare. Toţi banii strânşi au ajuns la familia unui copil de 13 ani, care suferă de scolioză toraco-lombară accentuată. El trebuie să facă o intervenţie chirurgicală pe coloană, care costă 3.500 de euro. Organizatorii acţiunii sunt mulţumiţi de rezultate, mai ales că nu se aşteptau ca atât de multe persoane să participe la Zumbathon. „Sunt foarte încântat pentru că am reuşit să strâng, cu ajutorul oamenilor, 4.250 de lei. Sunt mulţumit şi de cei care au participat la Zumbathon şi de suma strânsă. Mă gândesc ca în viitor să mai fac astfel de acţiuni“, a spus Emil Fugaru, instructor zumba.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort