Slătinenii, îndemnaţi şi premiaţi să vină cu idei pentru dezvoltarea oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slătinenii sunt îndemnaţi să propună idei pentru înfrumuseţarea oraşului (Foto: Mugurel Manea)

Primăria municipiului Slatina a lansat, zilele trecute, o amplă campanie de consultare în rândul locuitorilor urbei ce are ca scop identificarea de noi proiecte care să ducă la dezvoltarea, respectiv înfrumuseţarea oraşului. Iniţiativa aparţine edilului interimar Minel Prina, care a precizat că primele trei idei găsite ca fiind cele mai interesante vor fi premiate cu bani ce totalizează 2.200 de lei.

Locuitorii municipiului sunt încurajaţi să participe într-un număr cât mai mare la campania menţionată, mai ales că primele trei idei cele mai interesante vor fi premiate cu bani. Mai exact, propunerea care va fi găsită ca fiind cea mai atractivă pentru oraş va aduce posesorului acesteia 1.000 lei, urmând ca ideea de pe locul II să fie premiată cu 700 lei, iar cea de pe locul III cu 500 de lei. Proiectul ce se va clasa pe primul loc va intra pe lista de priorităţi a Primăriei în acest an.

„Prin această campanie pe care am demarat-o în oraş vrem să atragem şi mai mult populaţia pentru a participa direct la luarea unor decizii ce privesc modernizarea oraşului. Vrem să îi determinăm pe oameni să ne spună direct ceea ce vor să vadă sau să facem în Slatina, ce cred ei că ar fi mai bine şi mai potrivit în oraş sau în anumite zone ale sale. În acest sens au fost distribuite în tot oraşul pliante, cetăţenii neavând altceva de făcut decât să scrie ceea ce vor să fie făcut în oraş, să îşi treacă numele şi prenumele, respectiv adresa şi un număr de telefon. Va exista o comisie care va analiza toate propunerile şi va decide clasamentul final. Primii trei slătineni ce vor avea cele mai atractive proiecte vor fi premiaţi în bani”, a precizat Minel Prina, primar interimar al urbei (foto).

Pliantele distribuite în oraş poartă menţiunea "Concurs de proiecte - Slatina, casa noastră". Propunerile locuitorilor oraşului în cadrul campaniei pot fi depuse în perioada 14-21 ianuarie fie la registratura Primăriei, ori la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. De asemenea, propunerea poate fi transmisă şi online prin completarea unui formular special postat pe site-ul Primăriei Slatina.

Anunţarea câştigătorilor desemnaţi de juriul concursului se va face marţi - 22 ianuarie, în incinta fostului cinematograf „Alutus”.

 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”