Slatina: Petrecere câmpenească de 1 Mai, la Pădurea Strehareţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pădurea Strehareţi din municipiul Slatina a fost luată cu asalt încă de la primele ore ale zilei de cei care au vrut să petreacă de Ziua Muncii cu mici şi bere.

Slătinenii care nu au ales să meargă în alte locaţii pentru a sărbători 1 Mai s-au înarmat cu grătare, mici, carne şi bere şi au venit la pădure. “Am venit de dimineaţă ca să găsim un loc bun. E frumos, aerul e curat, sperăm să nu ne prindă ploaia, că am înţeles că după-amiază se strică vremea. Dacă va fi frumos, vom sta până diseară. Am venit cu totul pregătit de acasă, am luat mici, pulpe, bere, suc şi prăjituri”, a spus Mirela Florea, din Slatina.

Comercianţii, nemulţumiţi de vânzări

Comercianţii de mici, bere, jucării, dulciuri şi chilipiruri au întins tarabele încă de dimineaţă la Pădurea Strehareţi. Dacă unii au venit cu totul pregătit pentru grătar, au fost şi persoane care au cumpărat mici şi bere de la comercianţi. Deşi au redus preţurile de teamă că vor rămâne cu marfa nevândută, nici aşa clienţii nu au fost prea mulţi. “Venim aici în fiecare an, şi anul trecut am fost şi am făcut vânzare bună. Anul acesta nu prea merge, până acum nu am vândut mai nimic, nu e nimic organizat, clienţi nu sunt”, a spus Constanţa Florea, comerciant.

Spectacol la Căcâna

Alţii au ales Pădurea Strehareţi doar pentru un picnic sau pentru a se plimba. “Am ieşit cu nepoţeii la o plimbare în natură, e aer proaspăt, vremea e frumoasă. Stăm câteva ore şi apoi plecăm acasă”, a spus Marin Pătru, din Slatina.
Şi lacul Căcâna, de la marginea oraşului, a fost luat cu asalt astăzi de slătinenii dornici de distracţie. Membrii Ansamblului Profesionist “Donia Oltului” susţin un spectacol în aer liber, care se va încheia diseară. 

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile