Slatina: Oltenii fierb la 40 de grade- Muncitorii lucrează la bustul gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii spun că hainele deschise la culoare, din materiale naturale precum inul sau bumbacul şi pălăria ne feresc de razele puternice ale soarelui.

Atenţionările meteorologilor pentru cel mai călduros sfârşit de săptămână din acest an s-au făcut simţite la Slatina încă de la primele ore ale dimineţii. Dacă în luna lui cuptor temperaturile erau suportabile, la mijlocul lunii august canicula a pus stăpânire pe oraş. „Încerc să nu ies din casă după-amiaza, dar dimineaţă am ieşit la piaţă. E îngrozitor de cald. Pălăria de soare şi sticla cu apă rece nu-mi lipsesc niciodată, dar parcă nici cu ele nu e mai bine, tot cald rău mi se pare“, a spus Paula Stoica, de 35 ani.

„O să mă prăjească soarele“

Cea mai grea zi este pentru muncitorii care lucrează la reabilitarea blocurilor din Slatina şi la fântânile din centru. Urcaţi pe schele aceştia au resimţit din plin cele mai ridicate temperaturi din acest an. „Lucrăm până când terminăm ce avem de făcut pe ziua de azi. Poate om termina şi noi până pe la 2-3 să nu mai stăm în lipărul ăsta. Ne asigură patronul apă şi mai luăm din când în când câte o gură să ne mai răcorim“, a spus Petrişor Ciucă. În timp ce unii găsesc refugiu în sticla cu apă rece, alţii aleg o soluţie mai simplă: scapă de tricouri. „Păi la ce căldură e cum să stau cu tricoul pe mine? E mai bine aşa, deşi o să mă prăjească soarele ăsta“, spune Rareş, de 32 de ani care lucra la o fântână arteziană.

Sfatul medicului

Hainele deschise la culoare şi din materiale naturale, pălăriile de soare, cât mai multe lichide, foarte multe legume, fructe şi duşurile la fel de multe, sunt numai câteva dintre recomandările medicilor pentru aceste zile toride. „Facem un apel la persoanele cardiace dar şi la cele vârstnice – să nu se expună la soare între orele 10.00 şi 18.00 şi să consume multă apă, fructe şi legume”, a spus Laurenţiu Moisiu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Oamenii trebuie să ştie şi ce produse nu trebuie să consume în vreme de caniculă. “Nu sunt recomandate, cafeaua, îngheţata, băuturile dulci şi alcoolul“, a explicat Moisiu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie