Slatina: Obligaţi să renoveze faţadele de legendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 150 de clădiri din judeţ, dintre care 92 din Slatina, necesită intervenţie urgentă pentru consolidare. Primăria Slatina a trecut la identificarea proprietarilor de clădiri istorice din centrul vechi.

Dacă până acum proprietarii de clădiri istorice restaurau aceste clădiri doar în cazul în care doreau, cu condiţia să nu aducă atingere stilului arhitectural, acum există şi pârghia legală de a-i obliga să refacă faţadele aflate în stare avansată de degradare. Legea privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor a fost promulgată la sfârşitul lunii trecute, oferind totodată şi soluţii acelor care nu-şi permit financiar o asemenea lucrare, cu atât mai mult cu cât chiar şi pentru o tencuială şi o vopsire, fără a fi nevoie de restaurare sau refacere stucaturi, trebuie întocmit un proiect de un arhitect autorizat, destul de scump.

Intervenţie urgentă pentru circa 150 de clădiri

“În judeţul Olt avem 758 de monumente istorice, dintre care 596 clădiri. Cu excepţia bisericilor, cel puţin 150 de clădiri necesită intervenţie urgentă pentru refacerea faţadelor sau întărirea structurii de rezistenţă. Slatina, care deţine 92 de astfel de clădiri vechi, este căzută total, Caracalul la fel. Majoritatea proprietarilor nu-şi permit financiar să le restaureze, orice lucrare trebuind aprobată prin proiect, în judeţ fiind un singur arhitect atestat. În ultimul an, s-au renovat patru clădiri în Slatina, iar luna trecută am avizat trei proiecte ale primăriei pentru sediul administraţiei locale, cel al poliţiei locale şi clădirea Şcolii nr.1”, spune Gheorghe Iorga, expert monumente istorice în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Olt.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO

Slatina, în identificarea proprietarilor

Primăria municipiului încearcă de câţiva ani să găsească soluţii pentru păstrarea Slatinei de altădată şi valorificarea potenţialului turistic al zonei. Centrul istoric a fost cuprins în două proiecte cu finanţare europeană în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană- sistem de supraveghere video şi reabilitarea infrastructurii străzilor Lipscani şi Mihai Eminescu, dar şi în cel privind reabilitarea reţelelor de apă şi canal. Cum oraşul vechi va fi şantier, autorităţile au încercat să identifice un cadru legal pentru a-i determina pe proprietari să refacă şi faţadele, chiar cu ajutor de la primărie. Proiectul unui regulament care să statueze drepturile şi obligaţiile proprietarilor de clădiri monument se află în aşteptarea legii promulgate acum de preşedintele ţării încă din noiembrie 2010. Se caută soluţii pentru salvarea construcţiilor din zona cuprinsă între străzile Ionaşcu - George Poboran – Mihai Eminescu – Dinu Lipatti – Grădiniţei – Mihail Kogălniceanu – Ioan Moroşan – Ionaşcu.
„Aşteptam aceste prevederi legale. Slatina chiar este unul dintre iniţiatorii unei baze legale care să-i oblige pe proprietari să refacă faţadele acestor bijuterii arhitecturale. Acum putem să punem în aplicare planurile de refacere a zonei”, spune viceprimarul Ana Anghel.
Primăria a demarat deja proiectele de reabilitare a jumătate dintre clădirile aflate în administrarea sa şi se află în plin proces de identificare a proprietarilor tuturor clădirilor vechi. „Ne aflăm în stadiul de inventariere. Este o problemă destul de dificilă, pentru că nu găsim proprietarii. Trebuie mai întâi să realizăm o bază cu datele de identificare a tuturor proprietarilor actuali”, mai spune viceprimarul.

Bercea are case istorice
Printre proprietarii de clădiri istorice se numără şi Sandu Anghel, autorităţile fiind însă încrezătoare că acesta se va arăta receptiv ideii restaurării cu respectarea arhitecturii şi nu cu construirea unor turnuleţe specifice proprietăţilor sale.  „Este adevărat, Bercea Mondial deţine mai multe clădiri în centrul vechi. Însă, după ce a păţit acum, nu cred că va pune probleme proiectului de reabilitare. Nu cred că-şi va mai încorda muşchii nu numai cu Primăria Slatina, cu nimeni şi va fi primul care va respecta legea. Se va supune legislaţiei!”, a declarat administratorul public Minel Prina.
Legea dă posibilitatea primăriilor să intervină împotriva voinţei proprietarului şi să reabiliteze faţada, urmând ca apoi să-şi recupereze investiţia. Totodată, Guvernul va facilita acordarea de credite bancare de la instituţii de credit, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul