Slatina: Nouă olteni s-au tratat peste hotare, pe banii Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă olteni s-au tratat în afara ţării, în ultimii patru ani, cu bani de la Ministerul Sănătăţii. Atât adulţii cât şi copiii pot apela la Programul Naţional de Tratament în Străinătate dacă dovedesc cu acte că nu pot fi vindecaţi în ţară.

Foarte mulţi olteni cu o afecţiune gravă, precum cancerul, se gândesc să se trateze în străinătate, însă sunt mai puţini cei care ştiu că pot face asta pe banii Ministerului Sănătăţii. În cazul în care un bolnav necesită un tratament care nu poate fi făcut în România, acesta poate apela la Programul Naţional de Tratament în Străinătate.

Şansă la viaţă normală
„Pacienţii trebuie să ştie că dacă în ţara noastră toate nivelurile de acordare ale asistenţei medicale, respectiv medic de familie, medic şi comisii de specialitate s-au pronunţat că bolnavul nu mai poate beneficia de tratament medical sau chirurgical la noi în ţară, atunci poate beneficia de finanţare pentru a pleca la tratament într-o clinică de specialitate din străinătate. Pot beneficia de programul de tratament în străinătate şi adulţii, şi copiii“, declară Ramona Lesnic, medic primar în cadrul Compartimentului de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii.
În ultimii patru ani, doar nouă olteni au apelat la acest program. „Prin programul de tratament în străinătate au beneficiat de fonduri absolut toate cazurile care au depus dosare. S-au rezolvat nouă dosare în anii 2007, 2008, 2009 şi 2010“, a mai spus Ramona Lesnic.
Cum procedura de aprobare durează, pacienţii trebuie să se grăbească cu depunerea dosarului, pentru a nu apela prea târziu. Este cazul slătineanului Sorin Nica, de 26 ani, diagnosticat cu leucemie. Băiatul a ajuns la o clinică de specialitate din Israel, unde a făcut un transplant de măduvă cu celule stem. S-a stins din viaţă însă la câteva săptămâni după intervenţia chirurgicală, din cauza apariţiei unor complicaţii.

INFO BOX
Paşii înscrierii în program
Primul pas este depunerea unui dosar la DSP Olt, care trebuie să conţină actele medicale al pacientului de la toate spitalele unde a fost internat şi de la medicul de familie şi o cerere scrisă. Dosarul este trimis la Ministerul Sănătăţii, este analizat de o comisie, apoi pacientul este chemat la evaluare. Procedurile pot dura câteva săptămâni sau chiar luni.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple