Slatina: Negustorii de haine nu au vândut mai nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înghesuiţi în holul Casei de Cultură a Sindicatelor din Slatina, 23 de producători de haine, încălţăminte şi pielărie au venit la cel mai sărac târg din ţară.

Producătorii spun că nu au vândut mai nimic şi că nu o să mai vină curând la Slatina. „Este cel mai slab târg la care am fost în ultimii ani şi am fost la destul de multe. Nu se vinde mai nimic. Parcă am fi la expoziţie. Oamenii vin şi se uită, dar nu pleacă nici măcar cu o pereche de ciorapi. Nu înţeleg de ce, pentru că în acest oraş este industrie şi oamenii ar trebui să aibă bani. Nu cred că o să mai vin în Slatina“, a spus Marius Maftei, comerciant de încălţăminte din Braşov.
„Sărăcie ca aici nu am văzut nicăieri. Oraşul arată bine, e curat, dar cred că oamenii preferă să cumpere haine şi încălţăminte ieftine, de genul totul la 3,5 lei“, a spus un producător de haine de piele.
Dacă unii comercianţi s-au plâns de vânzări, alţii spun că nu sunt pe pierdere. „Eu sunt producător de haine din stofă, haine de sezon. Am avut ceva vânzări, nu mă plâng. Mai şi negociez cu omul că, la vremurile astea, se uită şi la 5 lei. Am costume din două piese la 75 de lei, iar haine de la 125 la 150 de lei“, a explicat Toni Băjan, producător din Călăraşi.

„Astea nu sunt preţuri de producător“

Dacă negustorii se plâng că nu au clienţi, vizitatorii spun că preţurile sunt cam mari. „Păi dacă îmi vinde mie cizma cu 170 de lei, iar în magazin e 180-190, ce afacere am făcut? Astea nu sunt preţuri de producător. Nu faci nicio afacere cu târgurile de acest gen“, a spus Ionela Postelnicu, de 36 de ani, secretară.
Cei care au vrut să cumpere o haină de piele au remarcat că preţurile au mai crescut. „O să îmi iau o haină de piele mai groasă şi, din câte văd, s-a scumpit cu 50 de lei de astă primăvară şi până acum. Parcă la vremuri de criză preţurile stagnează?“, a spus Cristina Arghir, medic.
Dacă o haină de piele costă între 300 şi 500 de lei, un cojoc ajunge la 800 de lei. Cizmele au preţuri de la 75 la 150-170 de lei, cele din piele. O pereche de blugi costă 50-70 de lei, iar puloverele pornesc de la 20 de lei şi pot ajunge la 60 de lei, în funcţie de material şi model. O pereche de mănuşi de piele costă 20 de lei, iar papucii din piele cu blăniţă au preţuri între 25-40 de lei. Oferta la ciorapi şi lenjerie intimă este de la 3 la 10 lei. Târgul va fi deschis până mâine seară.

Mai multe pentru tine:
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji