Slatina, înglodată în datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavelarea trotuarelor s-a numărat printre lucrările majore din Slatina

Primăria municipiului Slatina s-a angajat până la acest moment ca să plătească către bănci credite de 116 milioane RON, adică 1.160 miliarde lei vechi. La această sumă se adaugă, teoretic, încă 13 milioane de lei pentru care municipalitatea este girant la un credit luat de Compania de Apă “Oltul”.

Din cuantumul sumei de 116 milioane lei pe care Primăria Slatina s-a angajat ca să îi returneze, 96 de milioane de lei reprezintă deja bani pe care municipalitatea îi are de plătit băncilor la acest moment. Cea mai mare sumă se regăseşte în cadrul mega-creditului de 67 milioane RON contractat în anul 2004 de la Banca Raiffeisen, din care primăria mai are de achitat 42 de milioane. A doua cifră ca pondere aparţine unui împrumut luat de la BCR, din care au mai rămas de plătit 54 milioane de lei. În urmă cu nici o lună, Consiliul Local a aprobat contractarea unui alt credit de 20 de milioane RON.
Primarul Darius Vâlcov a declarat că, pentru acest împrumut, nu au fost perfectate încă documentele cu banca, dar că s-a primit deja girul Executivului pentru ca banii să poată fi folosiţi în cursul anului viitor de primărie pentru susţinerea cotei-părţi pe care oraşul trebuie să o plătească în cadrul proiectelor finanţate cu fonduri europene.
“Suntem giranţi pentru un credit de 13 milioane RON (130 miliarde lei vechi - n.r.) luat de Compania de Apă Oltul pentru lucrări de apă şi canal în Slatina. După ce am văzut situaţia financiară a Companiei de Apă, sunt sigur că noi nu vom plăti niciun leu deoarece ei au un profit anual de peste un milion de euro, deci vor avea de unde să plătească creditul”, a declarat Vâlcov. Banii împrumutaţi de primărie au fost îndreptaţi spre lucrări de modernizare a oraşului.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”