Slatina: Gabriela Vlad, gimnasta care vrea să lucreze în avocatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modelul Gabrielei este Nadia Comăneci

Practică gimnastica aerobică de trei ani. A participat la numeroase competiţii naţionale, la care a obţinut premii importante. Modelul ei este Nadia Comăneci.

Au trecut trei ani de când a păşit pentru prima dată în sala de gimnastică aerobică de la Palatul Copiilor Adrian Băran din Slatina. A mers îndemnată de o prietenă, dar primul antrenament a fermecat-o. „O colegă de-a mea din clasă mergea la gimnastică. Ea mi-a povestit de câteva ori ce face acolo, cum lucrează şi mi s-a părut interesant. Eu chiar îmi doream să am o activitate extraşcolară dar nu ştiam ce să aleg. Când am mers prima oară la gimnastică, am fost fascinată. I-am văzut pe copii cum se pregăteau şi mi-a plăcut foarte mult“, îşi aminteşte Gabriela. Ambiţia şi perseverenţa au fost secretele care au dus-o pe scenele competiţiilor de gimnastică din ţară.

Are emoţii pe scenă

A muncit din greu înainte de fiecare competiţie, şi a avut de fiecare dată emoţii pe scenă, la fel ca toţi colegii ei, dar nu au împiedicat-o să-şi facă numărul şi să obţină premii importante. „Am participat la câteva concursuri şi am obţinut câte distincţii care mă onorează. De exemplu, anul trecut am participat la Concursul naţional de gimnastică aerobică de la Bucureşti şi m-am întors acasă cu premiul I. Tot în 2009 am participat la concursul de gimnastică de la Craiova, unde am obţinut premiul II, la categoria grup. Anul acesta, am obţinut locul II la concursul care s-a ţinut la Slatina“, explică gimnasta.

Se împarte între şcoală şi gimnastică

Merge de trei ori pe săptămână la sala de gimnastică, iar înainte de competiţii se duce să lucreze aproape zilnic. Timpul liber pentru ea e aproape inexistent. Nu se mai joacă demult cu păpuşile, chiar dacă prietenele ei o fac. „Nu mă plâng de lipsa timpului pentru că eu fac ce îmi place. Eu am ales să fac gimnastică, şi am fost conştientă că nu o să mai am aşa mult timp liber. Deocamdată, acum asta este pasiunea mea cea mare“, spune Gabriela. Deşi practică de trei ani gimnastica, încă mai sunt elemente care îi dau bătăi de cap. „Paiul“ este figura care nu i-a ieşit niciodată Gabrielei. 
Deşi gimnastica ocupă un loc important în viaţa Gabrielei, şcoala este şi ea o prioritate. „Îmi place să merg la şcoală şi încerc să învăţ destul de bine pentru că ştiu că imi va fi de ajutor în viaţă. Limba română este materia mea preferată şi am participat deja la câteva concursuri la care am obţinut premii bune“, mărturiseşte eleva.




Profil
NĂSCUTĂ. 15 februarie 1998, Slatina
STUDII. Elevă în clasa a VI-a la Şcoala Eugen Ionescu din Slatina
FAMILIE. Singură la părinţi

Ce-i place
•• „Iubesc gimnastica. În timpul liber îmi place să dansez, mai şi cânt uneori. Îmi place să merg la şcoală, iar limba şi literatura română este materia mea preferată. Îmi place să ies la plimbare cu copii sinceri şi buni la suflet“.

Ce nu-i place
•• „Urăsc plictiseala. Nu-mi place să stau degeaba şi încerc să îmi găsesc tot timpul o activitate. Detest minciuna, nu-mi place să mint sau să fiu minţită de persoanele din jurul meu“.

Întrebări şi răspunsuri
•• Ai vreun model în gimnastică?
G.V.: Da, îmi place foarte mult de Nadia Comăneci. După părerea mea, este cea mai cunoscută gimnastă a noastră. Cred că pentru noi, tinerii care facem gimnastică ea ar trebui să fie un model. Eu îmi doresc foarte mult să calc pe urmele ei, să-i pot face pe cei din ţara mea să fie mândrii de mine şi de realizările mele în acest sport.

•• Ce vrei să te faci când vei fi mare?
G.V.: Mi-am propus să mă ţin de gimnastică, să merg în continuare la pregătire şi la competiţii. Îmi doresc foarte mult să am o carieră în avocatură. Am văzut la televizor cu ce se ocupă avocaţii şi asta mi-ar plăcea şi mie să fac. Cred că am calităţile necesare pentru a lucra în acest domeniu. Gimnastica va rămâne o simplă pasiune, cel mai mare hobby al meu.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?