Slatina: Constantina Blejdea, economista care a învăţat să acorde primul ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrează la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt încă de la înfiinţarea lui, iar în prezent este şef de birou. A învăţat de la colegii ei, cadrele medicale, lucruri esenţiale în medicină.

A ajuns să studieze economia din pură întâmplare. Tatăl său o voia profesoară, dar nu a reuşit să intre la facultate, acesta fiind şi momentul în care şi-a descoperit pasiunea pentru cifre, contabilitate şi conturi. Imediat după terminarea unei şcoli postliceale în acest domeniu şi-a început şi cariera. „Practic din 1995, de când m-am angajat la SJA Olt, datorită doctorului Adrian Popa care m-a încurajat. Atunci când m-am angajat eu aici se înfiinţa SJA Olt, până atunci fusese doar o secţie a Spitalului Judeţean Slatina“, povesteşte economista Constantina Blejdea. A învăţat, alături de colegii ei, medicii şi asistentele, cum trebuie să procedezi când sunt calamităţi. „Îmi aduc aminte că în iarna lui 2007am fost chemată într-o zi de week-end la serviciu pentru că se înzăpeziseră mai multe ambulanţe şi se cerea urgent o situaţie. La fiecare calamitate trebuie să fim prompţi“, explică Constantina.

Face injecţii şi ia tensiunea

Are un job care îi place şi se simte norocoasă că stă în preajma cadrelor medicale de la Ambulanţă, de la care a reuşit să înveţe câte ceva. „Pe mine mă impresionează munca colegilor mei doctori sau asistente. Am învăţat şi eu de la ei câteva lucuri esenţiale cum ar fi să iau o tensiune, să fac o injecţie, să iau glicemia cu aparatele acestea moderne. Ştiu şi să identific aparatura de pe ambulanţă“, spune economista. Anul acesta şi-a descoperit o nouă pasiune: vrea să cunoască culturi şi civilizaţii noi. „Mi-am propus în acest an să călătoresc mai mult şi să cunosc oameni noi. Am început cu Turcia, unde mi-am petrecut concediul anul acesta. Am rămas profund impresionată. Este o ţară săracă, dar cu oameni cu o altă gândire şi cu altă cultură“, încheie Constantina.


Profil
NĂSCUTĂ. 19 ianuarie 1975, Slatina
STUDII. Facultatea Finanţe Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti
FAMILIE. Divorţată, are o fetiţă

Ce-i place
•• „Ador să mă ocup de educaţia copilului, cei mici fiind viitorul României şi al societăţii în care trăim. Îmi place să aprofundez ceea ce am studiat. Apreciez oamenii sinceri, dar din păcate nu prea am mai întâlnit în ultimul timp astfel de persoane“.

Ce nu-i place
•• „Să fiu minţită şi înşelată de oamenii în care investesc. Nu suport să trăiesc în minciună. Sunt multe lucruri pe care nu le fac cu drag, dar în viaţă trebuie să faci de toate pentru a supravieţui, mai ales în România, care este o ţară a junglei. Nu-mi place să mă laud sau să vorbesc despre mine“.

Întrebări şi răspunsuri

•• Ce sfat le daţi tinerilor care se visează economişti?
C.B.: Trebuie să aibă experienţă practică foarte multă şi nu e suficientă cea dobândită în timpul facultăţii. Le va fi greu să-şi găsească un loc de muncă dacă nu au această experienţă. Ei trebuie să ştie de asemenea că un economist gândeşte foarte mult, este esenţial acest lucru. În cele din urmă este o meserie frumoasă mai ales dacă asta îţi doreşti să faci, dar este dificilă.

•• Ce planuri de viitor aveţi?
C.B.: Vreau să-mi trăiesc clipa. În ceea ce priveşte viaţa profesională îmi doresc să cresc. Vreau să urmez un curs de expert contabil pe care îl tot amân de ceva vreme. Aş vrea să urmez şi un master în viitor. Deocamdată sunt mulţumită de locul de muncă, dar întotdeauna e loc de mai bine şi tot timpul vrei să faci mai multe în viaţă.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!