Riscă puşcăria după ce s-a luat „în gură” cu poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer din oraşul Corabia riscă închisoarea pentru că a refuzat să facă testul ce ar fi stabilit dacă era sau nu în stare de ebrietate în momentul unui banal control în trafic.


Întâmplarea a avut loc luni după-amiază, în jurul orelor 18.00, pe o stradă din Corabia. Cu ocazia unui control de rutină în trafic, poliţiştii l-au oprit pe Florin D., de 36 de ani, din localitate, care îşi conducea autoturismul proprietate personală într-un mod care a atras atenţia oamenilor legii. La solicitarea agenţilor de poliţie rutieră de a fi testat cu aparatul etilotest pentru a se vedea dacă a consumat sau nu băuturi alcoolice, bărbatul a refuzat. Acesta a continuat să refuze şi invitaţia poliţiştilor de a i se recolta probe biologice de sânge la spitalul orăşenesc în vederea stabilirii alcoolemiei.
Agenţii de la brigada Circulaţie au întocmit acte premergătoare şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuz al conducătorului autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei". Recalcitrantul şofer riscă să stea la închisoare între doi şi şapte ani dacă va fi găsit vinovat.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani