Referendumul oltenilor a picat. 27,19% prezenţa la vot la ora 21,00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Olt se va numi şi pe viitor la fel, iniţiativa de a schimba numele în Olt-Romanaţi eşuând din lipsa interesului cetăţenilor.

Oltenii nu s-au distanţat cu mult de media naţională, la ora 21,00 prezenţa raportată fiind de 27,19%, valoare care nu permite validarea referendumului local. Judeţul Olt a încheiat referendumul pe locul 4 la nivel naţional în privinţa prezenţei la urne pentru referendumul naţional, diferenţa fiind foarte mică între cele două referendumuri.

Deşi în judeţ au fost şi secţii cu prezenţă de peste 100%, în cinci depăşindu-se această valoare, au fost secţii cu număr mic de votanţi. Surprize au apărut, în schimb, în localităţi cu prezenţă bună la alte alegeri, cea mai redusă prezenţă - 7,49% - înregistrându-se într-o secţie din comuna Cungrea, condusă de preşedintele PNL Olt, Liviu Vociculescu.

Ştirea iniţială

Conform datelor delegaţilor din secţiile de votare, prezenţa la urne ar fi fost, la ora 21,00, undeva la 26%, cifră care nu permite validarea referendumului local iniţiat pentru redenumirea judeţului Olt în Olt-Romanaţi. Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat în această seară că: „Din estimările noastre se pare că nu s-a făcut nici la Olt pragul de 30%“, a spus Oprescu. Ştire în curs de actualizare.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete