Reacţia Monicăi Melencu, mama Luizei,  la vestea că va avea de plătit o amendă consistentă:  „De atâtea luni pe noi ne folosesc doar atunci când au nevoie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestea că va avea de plătit cuantumul maxim al amenzii prevăzute în caz de neprezentare la solicitarea DIICOT a fost primită fără surprindere de familia Luizei Melencu, prima victimă a lui Gheorghe Dincă.

Monica Melencu, mama tinerei de 18 ani pe care Gheorghe Dincă a răpit-o din Caracal şi susţine că a ucis-o, a primit fără surprindere vestea că va avea de plătit o amendă de 5.000 lei pentru că a refuzat să se prezinte, joi, 26 septembrie 2019, la sediul DIICOT, pentru o nouă audiere şi recoltarea de noi probe în vederea determinării ADN-ului. Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că se va aplica amenda în cuantum de 5.000 lei, după refuzul femeii de a se conforma citaţiei transmise.

„Asta e, ce putem să facem?! A fost decizia mea să nu mă prezint, am spus că îmi asum tot ce se va întâmpla. Nu mai am încredere, din acest motiv nici nu m-am prezentat. De atâtea luni pe noi ne folosesc doar atunci când au nevoie, în rest nu ne spune nimeni nimic, nu ne explică, nu ne dă răspunsuri. N-am primit deocamdată niciun document, am auzit şi noi de la jurnalişti de amendă, vedem mâine“, a declarat Monica Melencu.

DIICOT a citat-o pe femeie pentru joi, 26 septembrie 2019, la sediul instituţiei, însă mama primei victime a lui Gheorghe Dincă, deşi cu o zi înainte părea dispusă să meargă la Bucureşti, a decis să refuze recoltarea de noi probe biologice. Rămâne de văzut ce vor face în continuare anchetatorii pentru a obţine, în cele din urmă, probelele necesare în anchetă, având în vedere că s-a solicitat o nouă analiză ADN, la un laborator din SUA, anchetatorii români cerând ajutorul FBI în acest caz, după ce INML nu a putut oferi un răspuns în privinţa oaselor găsite în liziera de la marginea Caracalului.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro