Povestea impresionantă a părinţilor care au adus acasă în două paporniţe rămăşiţele fiului erou din cel de-Al Doilea Război Mondial
0Un tânăr învăţător din Olt, căzut în crâncena luptă de la Odessa, în 1941, avea să-şi găsească odihna de veci în satul natal după ce părinţii lui au reuşit, în vreme de război, să-i aducă în mod clandestin rămăşiţele, la doi ani de la deces.
Poveştile războiului sunt crunte, iar din ce în ce mai puţinii veterani din cel de-al Doilea Război Mondial care încă le mai pot aduce în actualitate mai sunt rareori întrebaţi. O astfel de poveste, istorisită de nepotul unui sublocotenent erou din Olt, şi consemnată de o pasionată profesoară de istorie, este de-a dreptul împresionantă.
Ioan V. Diţuleasa, sau Ionel, cum îi spuneau apropiaţii, din Sârbii Măgura, judeţul Olt, şi-a lăsat în vremea celui de-al Doilea Război Mondial elevii, învăţător fiind, şi a plecat pe front. Era primul născut al părinţilor săi, oameni cu o oarecare stare materială, tatăl, invalid din Primul Război Mondial, fiind cârciumarul satului.
Ioan Diţuleasa avea să-şi piardă, pe 8 august 1941, viaţa în cumplita luptă de la Odessa , operaţiunea militară declanşată de armata română după eliberarea Basarabiei, pornită pentru cucerirea Odesei.
„În compania lui a fost şi un unchi de-al lui, pe nume Rică, aşa mi-a povestit domnul Aurelian Diţuleasa, nepot de frate al eroului, acest Rică ştiind exact locul în care a fost atunci înmormântat. În 1943, în octombrie, părinţii împreună cu Rică au mers la Odessa, au călătorit clandestin cu un tren de marfă. Tatăl era invalid de război, din Primul Război Mondial, avea un handicap la picior, cei din sat spunându-i Şontea. Rămăşiţele i le-au pus în două paporniţe, iar deasupra au pus mere şi struguri, să nu dea de bănuit“, a povestit prof. Doina Leulescu, cea care a inventariat toate monumentele închinate eroilor din cele două războaie mondiale de pe cuprinsul judeţului Olt, în cartea în curs de aparaiţie regăsindu-se, de altfel, şi foarte multe mărturii despre viaţa şi faptele acestor eroi.
Durerea părinţilor a fost atât de mare după pierderea fiului cel mare (au avut şase copii, trei băieţi şi trei fete, doi dintre băieţi fiind învăţători, iar cel de al treilea, notar) încât acasă i-au ridicat două cruci, una în cimitirul în care rămăşiţele i-ai fost reînhumate, şi o alta în curtea casei. A fost contractat în acest scop un vestit meşter pietrar din Slatina, Jean Mezarova, monumentele fiind realizate din marmură.
Numele eroului căzut pe frontul de Est nu se regăseşte însă pe monumentul închinat eroilor din comuna natală, aşa cum s-a întâmplat, în toată ţara, cu majoritatea militarilor care au avut soarta să-şi găsească sfârşitul în luptele din Est.
„În Sârbii-Măgura, în satul Braniştea, există un monument al eroilor din Primul Război Mondial, iar după cel de-al Doilea Război Mondial au fost înscrişi şi eroii căzuţi atunci, dar, atenţie, numai cei care au luptat pe frontul de Vest, nu şi cei de pe frontul de Est. Aşa au fost vremurile! Ionel Diţuleasa nu este menţionat, am fost acolo, l-am confruntat“, a mai menţionat prof. Doina Leulescu, cea care a participat de curând la pomenirea altor olteni căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial, de data aceasta pe frontul de Vest, şi care sunt înhumaţi la Socond, judeţul Satu-Mare.