Porcii din Cilieni vor fi omorâţi. Medic veterinar: „Noi suntem pregătiţi, aşteptăm să se emită ordinul de prefect“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DSVSA Olt va interveni pentru uciderea preventivă a porcilor din localitatea Cilieni, în ultimele două zile apărând noi focare de pestă porcină africană.

Decizia a fost adoptată astăzi, în cadrul şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor Olt, în care s-a aprobat programul de măsuri pentru combaterea pesteo porcine africane în localitatea menţionată. Urmează să fie emis Ordinul Prefectului Judeţului Olt pentru aplicarea măsurii de ucidere preventivă a tuturor porcilor din localitatea Cilieni, au transmis reprezentanţii DSVSA Olt, care au prezentat evoluţia din ultimele zile a focarelor de pestă, numărul acestora ajungând în doar câteva zile la şase.

„ În data de 14.07.2019, Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt a confirmat prezenta virusului acestei boli, într-o exploataţie nonprofesională din Cilieni, la una din cele două probe de sânge prelevate, ca urmare a notificării medicului veterinar cu privire la modificarea stării de sănătate a acestora.
În acestă dimineaţă, 15.07.2019, au fost recepţionate şi analizate patru probe de sânge prelevate ca urmare a suspiciunii de PPA la porcii din alte două gospodării din localitatea Cilieni, judeţul Olt, fiind emise buletinele de analiză cu rezultate pozitive pentru ambele gospodării.
În consecinţă, numărul focarelor de PPA în localitatea Cilieni, judeţul Olt a ajuns la 6 (şase)“, a transmis DSVSA, prin intermediul unui comunicat de presă.

Purtătorul de cuvânt al DSVSA Olt, medicul veterinar Venera Popa, a declarat că medicii sunt deja pregătiţi să intervină, momentul începerii operaţiunii, conform procedurilor de lucru, depinzând de emiterea ordinului de prefect. „Noi suntem pregătiţi, aşteptăm să se emită ordinul“, a spus dr. Popa, precizând că luni, 1 iulie 2019, au fost de asemenea ucişi patru porci, urmând ca proprietarii să fie despăgubiţi legal.

În Cilieni, mai spun reprezentanţii DSVSA, sunt 784 capete, porcii fiind crescuţi în 238 explataţii (din cele 984 gospodării existente în localitate).


 

Mai multe pentru tine:
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji