Poliţiştii şi finanţiştii de la Olt acuzaţi de corupţie au primit o nouă amânare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acuzaţiile aduse celor doi poliţişti de la IPJ Olt pătează imaginea instituţiei... (Foto: Mugurel Manea)

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au amânat, astăzi, pentru a doua oară consecutiv în trei zile, pronunţarea unei decizii vizavi de propunerea procurorilor DIICOT de reţinere pe 29 de zile a afaceriştilor craioveni, precum şi a angajaţilor IPJ şi de la Direcţia Finanţelor Olt “săltaţi” miercurea trecută sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat. Noul termen: miercuri - 19 decembrie.

Aşteptată cu mult interes, amânarea anunţată luni – 17 decembrie, de către judecătorii Curţii de Apel Craiova, are la bază neprezentarea, astăzi, a avocaţilor fraţilor Mihai Răzvan Buzatu şi Bogdan Alexandru Buzatu din Craiova, baizadelele fostului director al SIF Oltenia, Teodor Buzatu. În afară de cei doi, tot astăzi ar fi trebuit să afle ce le rezervă viitorul şi şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IPJ Olt, comisarul-şef Laurenţiu Ilie Lazăr, şi inspectorul principal de poliţie Ciprian Gheorghiceanu - din acelaşi birou, precum şi Florin Bâlteanu, şef Inspecţie Fiscală / director adjunct al Finanţelor Olt.

Acestora li se adaugă alte nume care au stat cu frica în sân de vinerea trecută, când aceiaşi magistraţi au hotărât eliberarea lor după reţinerea legală minimă de 24 de ore. Este vorba despre Ion Encescu, şeful Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din DGFP Olt, şi a funcţionarelor Gheorghiţa Prunişoară şi Anastasia Lioveanu - inspectori fiscali în aceeaşi instituţie a statului. Urmează Gheorghe Bădiţă, patronul firmei MARCONF SRL Piatra-Olt, şi Leonard Ionuţ Poteraş, patronul unei săli de jocuri de noroc din Craiova.

“Sincer să fiu, nu ne aşteptam la o nouă amânare, mai ales că este vorba despre un caz în care sunt implicate nume importante din poliţie şi nu numai. Asta este, aşteptăm să vedem ce va fi miercuri (19 decembrie, n.a.). Sper că nu va fi o nouă amânare, deşi de data aceasta nu m-ar mai mira”, ne-a declarat Adrian Glugă, procuror-şef al DIICOT Craiova.

Acuzaţii importante, inculpaţi pe măsură

Reamintim că, vineri, cele zece persoane anterior menţionate au fost lăsate în libertate de Curtea de Apel Craiova după ce fuseseră reţinute 24 de ore sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat specializat în activităţi de şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălare de bani.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DIICOT, învinuiţii au efectuat acte de cercetare penală în cauze economice faţă de persoane din mediul de afaceri din judeţul Olt  în scopul determinării acestora ca să încheie contracte de monitorizare, pază şi protecţie, cu o societate comercială din municipiul  Slatina administrată  de către  soţia liderului grupării (SC Ro Edil Service SRL Slatina, administrator Valeria Maria, n.a.). Ulterior, profitând de funcţiile deţinute, învinuiţii au efectuat, în mod abuziv, cercetări faţă de funcţionari publici din cadrul DGFP Olt,  A.P.I.A. Olt sau Direcţia Vamală Craiova,  care au respins cereri de  rambursare de TVA sau alte solicitări formulate de către  firmele protejate de către membrii grupării”, se menţionează în comunicatul oficial al DIICOT. Iar acuzaţiile nu se opresc aici, în dosar fiind vorba şi despre rambursări de TVA către anumite firme. Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională este evaluat de autorităţile centrale la suma de peste un milion de euro.
 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”