Percheziţii la cinci tineri acuzaţi de pornografie infantilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci tineri din comunele Schitu, Perieţi şi Coteana sunt acuzaţi că au întreţinut şi filmat un act sexual cu o minoră, după care au postat imaginile pe Youtube.

Cinci tineri din judeţul Olt sunt suspectaţi că au întreţinut şi filmat un act sexual cu o minoră, după care au postat imaginile pe Youtube. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt, cu sprijinul mascaţilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă şi al colegilor de la posturile de poliţie Schitu, Coteana şi Perieţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, au efectuat astăzi descinderi la domiciliile tuturor celor menţionaţi. Acţiunea a avut loc în baza unor autorizaţii de percheziţie emise de Tribunalul Olt.
În urma descinderilor, tinerii în cauză au fost conduşi la sediul S.C.C.O. din Slatina în baza unor mandate de aducere. Este vorba despre Valentin Jianu (21 de ani), Alexandru Chelban (20 de ani), Adrian Ciauş (22 de ani), toţi din comuna Schitu, precum şi Marin Cârstea (17 ani), din comuna Perieţi, şi Ionuţ Trancă (21 de ani), originar din comuna Coteana.
„Tinerii reţinuţi astăzi sunt suspectaţi că, în cursul lunii ianuarie 2011, au întreţinut şi filmat un act sexual cu minora E.M., de 16 ani, din comuna Schitu. Filmul a fost realizat cu ajutorul unui telefon mobil dotat cu cameră video. Ulterior, filmul cu caracter pornografic a fost postat pe o reţea new media (Youtube, n.r.). Cei în cauză urmează a fi prezentaţi Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi constituire a unui grup organizat, în vederea săvârşirii de infracţiuni”, a declarat comisarul-şef Claudia Radu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort