Paturi noi la preţuri duble la Spitalul Judeţean. Consilier judeţean: „Am cerut oferte la două firme şi mi-au transmis preţuri de cel mult 1.050 de euro. Aici avem 12.000 lei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SJU Slatina a început înnoirea paturilor, primele achiziţii apărând în proiectul de rectificare bugetară şi iscând comentarii din partea consilierilor, care au acuzat că 12.000 lei/pat este un preţ de peste două ori mai mare faţă de cel al pieţei.

Rectificarea bugetului judeţean din această lună a oficializat cheltuielile angajate de mai multe  instituţii aflate în subordinea CJ Olt, însă cel puţin o listă supusă rectificării a iscat şi discuţii. Consilierul judeţean Marian Radu (PNL) a vrut să ştie de ce pentru 88 de paturi se cheltuie peste 1 milion de lei, răspunsul primit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, fiind mai mult o replică politică: „Contractul a fost încheiat de fostul manager, întrebaţi-l! Dacă vreţi, mergem împreună să vedem aceste paturi!“, a fost replica preşedintelui CJ Olt, care a ţinut să-l taxeze, astfel, pe Andrei Iordache, fostul manager al SJU Slatina, susţinut de PSD în funcţie până în luna februarie a acestui an  (care în prezent este membru PNL).

„Vor trece toate proiectele, dar trebuie să le arătăm oamenilor unde se duc banii lor“

Consilierul Marian Radu, care a cerut în urma şedinţei pe comisii dinaintea celei în plen explicaţii suplimentare şi documente din partea SJU Slatina referitoare la această investiţie, şi-a explicat ulterior demersul. „Proiectul a trecut. Şi vor mai trece şi altele. Asta nu înseamnă, însă, că noi nu trebuie să controlăm ce se întâmplă, pentru că avem acest drept. Trebuie, mai ales noi, ca Opoziţe, să le arătăm oamenilor unde se duc banii lor“, a declarat Radu.

În timpul şedinţei le-a făcut colegilor precizarea că personal a consultat ofertele de pe piaţa de profil, menţionând şi preţurile pe care le-a obţinut în urma solicitărilor transmise firmelor. „Un pat mecanic, cu două motoare, costă 500 de euro, un alt pat, cu 2-3 motoraşe, acţionare cu telecomandă, costă 1.050 de euro. “, a precizat consilierul, demersul său având drept singur efect faptul că reprezentanţii PNL au aprobat proiectul de rectificare bugetară fără articolul care făcea referire la rectificarea listei de investiţii de la SJU Slatina.

Consilierul a explicat că o sumă atât de mare, peste 1 milion de lei, nu avea cum să treacă neobservată. „Dacă eu, în 2008, am construit o clădire de 600 m.p., şcoală, spaţii adiacente, şi a costat 8 miliarde lei vechi, mi s-a părut o sumă fantastică cea menţionată acolo. Iniţial am crezut că este o greşeală“, a mai spus consilierul, fost primar al comunei Dobreţu.

Achiziţii în baza unui acord-cadru

Primele paturi din cele 88 menţionate au ajuns deja la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. 21 au fost repartizate secţiei Chirurgie generală, tot aici urmând să mai ajungă alte 21. Restul de 46 vor înlocui, cât de curând, paturile vechi din secţia Pediatrie a spitalului.
Patul, noptiera şi stativul pentru perfuzii costă 12.000 lei, TVA inclus. Nu se ridică automat, nu are specificaţii tehnice deosebite, însă pentru pacienţii şi personalul secţiei Chirugie generală înseamnă, în mod sigur, altceva. „E confortabilă salteaua, nu mai e ca cea de acum doi ani, când am mai fost în spital“, a fost comentariul pacientului cazat într-un astfel de pat, în timp ce personalul medical spune că nici nu ştie şi nici nu e interesat să aprecieze costul noului mobilier, cert este că pacienţii au nevoie de condiţii mai bune.

„Siguranţa alocării bugetare ne-a făcut să comandăm acest mobilier. De la anu’ este alt an bugetar, e o altă discuţie. Contractul a fost semnat în decembrie anul trecut, iar licitaţia a avut loc în luna octombrie 2015“, a precizat actualul manager al spitalului, Elena Vişan.

Spitalul, condus la acea dată de Andrei Iordache – manager şi Elena Vişan – director economic,  a încheiat anul trecut un acord cadru pe patru ani, în valoare totală de 12,1 milioane lei, cu două firme, care să furnizeze mobilier medical pentru blocurile materno-infantil şi pavilionul central. Paturile deja recepţionate au fost furnizate de firma Tehno Plus, a mai informat managerul Vişan.

Secţiile Nou-născuţi şi Pediatrie sunt încă în proces de reabilitare, lucrările fiind întârziate în acest an din cauza necesităţii completării proiectului iniţial cu rectificările aduse de experţii ISU, astfel că termenul de finalizare a fost prelungit cu două luni, până în luna iunie a anului viitor. „Ne-am gândit să achiziţionăm paturile pentru că sunt pe roţi şi le putem muta atunci când va fi nevoie pentru reablitări, mai ales având aceşti bani alocaţi“, a mai spus Vişan.

Proiect pentru reabilitare există şi pentru pavilionul central, investiţia fiind estimată la 16 milioane lei, în perioada următoare derulându-se procedurile pentru obţinerea avizelor, astfel încât lucrarea să poată fi licitată, planul iniţial fiind acela ca prin acordul-cadru să se aducă mobilier nou în fiecare secţie renovată.
Fostul manager Andrei Iordache, semnatarul contractului-cadru, a comentat succint întreaga situaţie: „Cred că orice polemică politico-administrativă între Putere şi Opoziţie e constructivă, mai ales în cadrul oficial al unei şedinţe a CJ, unde chiar se pot lua decizii importante pentru comunitate“.
 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry