Parcul nou de la fosta unitate militară, încă în lucru, luat cu asalt de slătineni. Primar: „I-au luat pe sus pe paznici. «Ce, e parcul nostru, ce vii tu să ne impui!?»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constructorii încă nu şi-au terminat treaba FOTO: Primăria Slatina

Parcul nou care urmează să fie inaugurat în cursul lunii august a fost luat cu asalt de slătineni, o mulţime de copii fiind aduşi la locul de joacă, dar şi pe aleile pe care încă se lucrează.

O mulţime de slătineni au dat năvală, în ultimele zile, printre materiale de construcţii, pe aleile noului parc aflat încă în lucru. Parcul urmează să fie finalizat în curând şi să fie inaugurat în august, însă oamenii nu mai au răbdare, au constatat reprezentanţii Primăriei Slatina, care vorbesc chiar de un real pericol.

„Ne bucură interesul manifestat de slătineni faţă de obiectivul ,,Amenajare Parc la fosta Unitate Militară Slatina”, însă urmare a faptului că lucrările de amenajare la acest obiectiv nu sunt finalizate, există pericolul de accidente (cabluri electrice sub tensiune, materiale de construcţii, săpături) şi se îngreunează activitatea de finalizare a lucrărilor, rugăm cetăţenii municipiului Slatina să dea dovadă de înţelegere şi să nu mai pătrundă în incinta şantierului până la deschiderea oficială a obiectivului care va avea loc în cel mai scurt timp.

În speranţa că această investiţie va asigura confortul şi va fi un punct de atracţie pentru locuitorii municipiului Slatina, le mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm de întreaga noastră consideraţie“, a transmis Primăria Slatina prin intermediul unui comunicat de presă.

Contactat telefonic, primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că firma care execută acolo lucrările are paznic, iar perimetrul şantierului ar fi fost iniţial semnalizat cu bandă, doar că banda de semnalizare a fost pusă la pământ, pătrunzându-se în locul de joacă pentru copii, în care încă nu este montat tartanul, dar şi pe aleile pe care se pot observa încă materiale de construcţii. „ De astăzi după-amiază constructorul îşi pune mult mai multe benzi, îşi pune tăbliţe cu «şantier în lucru». Acolo, în locul de joacă, încă nu avem tartanul pus. Doamne-fereşte, se întâmpla ceva, se loveşte un copil. Cel mai rău lucru este că avem cabluri, pentru că se lucrează la stâlpii de iluminat ornamentali, şi avem cabluri desfăcute. Gazonul noi îl udăm constant, vă daţi seama, şi cu acele cabluri... Aseară a fost puhoi de lume, ce-a fost aseară acolo...! I-au luat pe sus pe paznici, «Ce, e parcul nostru, ce vii tu să ne impui!».  Intrările toate au fost oprite, semnalizate cu bandă, însă ba le-au rupt, ba au trecut peste ele, ba pe sub ele“, a declarat primarul.

Conform promisiunilor, noul parc va fi inaugurat oficial spre sfârşitul lunii august, când se aşteaptă ca şi restaurantul Mc Donald’s să fie finalizat, dorindu-se organizarea unui eveniment comun. Pe terenul fostei unităţi militare ar mai urma să se contruiască o grădiniţă, o creşă, iar în negocieri cu reprezentanţii Primăriei Slatina se află mai mulţi investitori care vor să ridice aici un mall.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco