Ortanţa Ciobanu, directorul medical al CAS Olt, trimisă în judecată de DNA. Este acuzată că a vândut lucrări elevilor de la Postliceala Sanitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anchetatorii spun că adjuncta de la CAS Olt a încercat să dea o aparentă legalitate banilor încasaţi de la elevi. (Foto: arhiva Adevărul)

Directorul executiv adjunct al Casei de Asigurări de Sănătate Olt, Ortanţa Cioabnu, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind acuzat că în 2012, în calitate de profesor îndrumător, a predat către opt elevi lucrări deja finalizate, contra unor sume de bani, a anunţat astăzi DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei CIOBANU ORTANŢA, director executiv adjunct în cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Olt, la data faptei, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită în formă continuată (8 acte materiale),fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (6 acte materiale)“, se precizeză în comunicatul DNA dat astăzi publicităţii.

Directorul medical al CJAS Olt, în calitate de medic-profesor în cadrul Şcolii Postliceale Slatina, în perioada aprilie-iunie 2012, a pretins şi a primit de la opt elevi ai şcolii, care îşi susţineau lucrarea de final (obţinerea certificatului de competenţe profesionale nivel III) în total 2.300 lei. Ciobanu, profesor îndrumător, le-a dat elevilor lucrări finalizate, completând ulterior necorespunzător fişele de evaluare a proiectelor, spun procurorii.

Încolţită, a „fabricat“ chitanţe pentru „consultanţă psihologică“

Dosarul şpăgii la examenul de absolvire din sesiunea 2012 la Şcoala Postliceală Sanitară a fost, de altfel, unul complex, în vizorul anchetatorilor intrând 13 cadre didactice, trimise în judecată. Ciobanu, ocupând o funcţie publică de conducere, a fost investigată ulterior de DNA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt declinându-şi competenţa. În timpul cercetărilor, intenţionând să dea o aparentă legalitate sumelor de bani încasate de la elevi, „ inculpata Ciobanu Ortanţa a falsificat 6 facturi şi chitanţele aferente, în care a atestat, în mod nereal, faptul că ar fi primit sumele de câte 300 lei de la trei eleve pentru acordarea de consultanţă în cadrul Cabinetului individual de psihologie „Ciobanu Ortanţa”. La data de 25 aprilie 2013, înscrisurile respective au fost prezentate organelor judiciare cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit în dosarul respectiv“, menţionează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt.
 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%