O femeie a fost accidentată pe trecerea pentru pietoni, în  Slatina. Victima a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 64 ani a fost transportată la spital, vineri-dmineaţă, în urma unui accident petrecut pe trecerea pentru pietoni.

Accidentul s-a produs pe bulevardul A.I. Cuza din Slatina, segmentul de drum aproapiat de Gara Slatina, o şoferiţă neacordând prioritate de trecere şi lovind-o pe femeie, care a fost transportată la spital.

„Poliţiştii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat de îndată la faţa locului şi în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că o femeie, de 35 de ani, din Slatina, in timp ce conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate unui pieton, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe trecere de pietoni semnalizata prin indicator şi marcaj pietonal. În urma evenimentului, a rezultat rănirea pietonului, o femeie, de 64  de ani, din municipiul Slatina. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, aceasta nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice“, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetând-o pe şoferiţă pentru vătămnare corporală din culpă.
 

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €