Livrări la domiciliu pentru vârstnici, prin reţeaua organizată de primărie. Cum se mai poate circula în regim de taxi în Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vârstnicii pot apela la reţeaua primăriei pentru  aprovizionare FOTO: Shutterstock

Primăria Slatina a adoptat o serie de măsuri după ce au intrat în vigoare prevederile ordonanţei militare nr. 2/2020. Vârstnicii pot solicita ajutor pentru cumpărături, iar copiilor li s-a interzis accesul în parcurile de joacă.

Persoanele în vârstă de peste 65 ani care nu beneficiază de sprijinul rudelor, prietenilor sau al vecinilor pot solicita reprezentanţilor Primăriei Slatina ajutor pentru aprovizionare. Astfel, vârstnicii pot transmite lista de cumpărături şi contravaloarea acestora, iar echipe instruite special se vor ocupa de aprovizionare. Primăria Slatina a anunţat că au fost adoptate în acest sens o serie de măsuri organizatorice. Se modifică şi condiţiile în care se mai poate circula cu autoturismele în regim de taxi, dar s-a impus şi restricţia folosirii parcurilor de joacă pentru copii. Iată întreaga listă de măsuri anunţate de Primăria Slatina: 

„Urmare a emiterii Ordonanţei Militare nr.2 din 21.03.2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID – 19, cât şi a întrunirii din data de 23.03.2020 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă vă aducem la cunoştinţă efectuarea următoarelor demersuri la nivelul municipiului Slatina:

• Oferirea de servicii persoanelor vârstnice (peste 65 de ani) aflate în dificultate.

Prin personalul Direcţiei de Asistenţă Socială Slatina se pot livra la domiciliu produse de strictă necesitate cu menţiunea că transportul este gratuit iar persoana care solicită acest serviciu va achita contravaloarea produselor respective. De luni până joi, între orele 9 – 16 şi vineri între orele 9 - 14 solicitările vor fi preluate prin intermediul numerelor de telefon 0349.801.570; 0765.381.606; 0766.677.906 livrarea produselor solicitate până la ora 12:00 urmând a se va face în cursul aceleiaşi zile iar pentru produsele solicitate după ora 12:00 livrarea se va face în ziua următoare.
Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Slatina vor prezenta legitimaţia de serviciu care atestă faptul că sunt autorizaţi să desfăşoare această activitate.

• În intervalul orar 06:00 – 22:00 se recomandă desfăşurarea activităţii în regim de taxi cu limitarea numărului de pasageri la 2 persoane numai pentru motivele prevăzute la art. 4 din Ordonanţa Militară nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19;
În intervalul orar 22:00 – 06:00 activitatea în regim de taxi cu limitarea numărului de pasageri la 2 persoane este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4 din Ordonanţa Militară nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19.

• Suspendarea temporară a activităţilor de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centre comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici cu excepţia vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice şi a serviciilor de curăţătorie.

• Interzicerea frecventării şi închiderea prin împrejmuire a tuturor parcurilor şi locurilor de joacă de pe raza municipiului Slatina pe întreaga perioadă a strării de urgenţă.

Încă o dată apelăm la raţiunea, calmul şi responsabilitatea fiecăruia dintre dumneavoastră.

Vă mulţumim că alegeţi să vă informaţi din surse oficiale şi vă asigurăm ca vom da dovadă de aceeaşi transparenţă ca şi până acum, cu privire la măsurile pe care le vom lua pentru locuitorii oraşului nostru!“, este mesajul autorităţilor.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie