Incendiul de la groapa de gunoi din Caracal încă nu a fost stins. Garda de Mediu va amenda primăria cu 40.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul izbucnit, marţi după prânz, 13 august 2019, la o groapă de gunoi situată la ieşirea din municipiul Caracal, nu a fost stins nici până la această oră, zeci de pompieri fiind angrenaţi, în cele peste 20 de ore de când luptă cu flăcările, în acţiune.

Pompierii încă nu au stabilit cauza probabilă a izbucnirii incendiului, însă Garda de Mediu s-a sesizat şi va amenda Primăria Caracal, care este deţinătoarea acelui teren. Pe amplasamentul respectiv ar fi trebuit să fie depozitate doar resturi vegetale, în schimb zona s-a transformat într-o adevărată groapă de gunoi. Cert este că depozitul nu era autorizat pentru gunoiul menajer, motiv pentru care se va aplica o amendă de 40.000 lei, impunându-se, totodată, măsura desfiinţării acestui depozit şi igienizarea zonei în termen de cel mult 3 luni.

În operaţiunea de stingere a incendiului care a cuprins aproximativ 1.000 m.p. au fost implicaţi, de ieri după prânz şi până în prezent, peste 60 de pompieri militari din mai multe structuri ale ISU Olt. Au intervenit de asemenea şi pompieri de la serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din Caracal, care au adus şi utilaje grele.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată