FOTOGALERIE: Lucrările la cartierul Rozelor din Slatina au intrat în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trotuarele ce vor fi amenajate pe Aleea Rozelor sunt în "tradiţia" încetăţenită în astfel de lucrări: extrem de înguste

Modernizarea cartierului Rozelor din municipiul Slatina se lasă aşteptată. Firma ce şi-a adjudecat licitaţia pentru modernizarea cartierului brăzdat de strada Aleea Rozelor ar fi trebuit să deja să finalizeze lucrările. Începute în luna martie a.c., acestea ar fi trebuit încheiate încă de la sfârşitul lunii iulie, potrivit contractului semnat cu municipalitatea. Diriguitorii primăriei par să fie înţelegători şi aşteaptă…

Cartierul Rozelor din municipiul Slatina, amplasat în spatele Centrului Cultural „Eugen Ionescu” (fostul cinematograf Alutus), va căpăta o nouă faţă în curând. Cât de "curând" nu se ştie însă exact, deşi, pe hârtie, acest lucru a fost deja stabilit. Firma SC Delta ACM ‘93 SRL Bucureşti trebuia să termine lucrarea încă de acum două săptămâni, adică de la finele lunii iulie. Din motive mai mult sau mai puţin obiective, firma va întârzia cu cel puţin o lună onorarea contractului evaluat la 6,1 milioane de lei (61 miliarde lei vechi, n.a.).

“Într-adevăr, terminarea lucrărilor a fost amânată cu cel puţin o lună pentru că noi vrem calitate înainte de toate. Teoretic, contractul ar fi trebuit încheiat în 140 de zile de la semnarea sa, lucru ce a avut loc la începutul anului, în februarie. Au fost însă lucrări ample pentru înlocuirea conductelor de apă şi canalizare, dar nu numai. Banii pentru contract provin integral de la bugetul local”, a declarat viceprimarul Minel Prina.

“Stăm aproape numai cu geamurile închise…”

În zona cartierului reprezentat de strada Aleea Rozelor urmează a fi amplasate zeci de bănci şi coşuri de gunoi, vor fi amenajate spaţii verzi, locuri de parcare şi trotuare. Deja, la faţa locului, se pot vedea cum vor arăta locurile de parcare, care au fost amenajate în unele locuri chiar până la intrarea în blocurile din zonă.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

De asemenea, se lucrează la amenajarea trotuarelor, operaţiune care, din păcate, scoate din nou la iveală lipsa de imaginaţie a autorităţilor ce par a se gândi mai mult la proprietarii de autoturisme şi mai puţin la simplii pietoni deoarece trotuarele cu pricina au fost proiectate extrem de înguste.

Locuitorii zonei aşteaptă cu nerăbdare terminarea lucrărilor în zonă.
“Este un lucru excelent că se schimbă acest perimetru pentru că avea o serie de mari lipsuri: nu aveam bănci, locuri de parcare, locuri de joacă etc. Sperăm să termine cât mai repede că ni s-a cam luat şi nouă de atâta zgomot şi praf, stăm aproape numai cu geamurile închise, altfel trebuie să facem curat zi de zi. Oricum, noi sperăm că, la final, se va merita efortul tuturor”, a spus Ileana Teodorescu, locatară a unuia dintre blocurile de pe Aleea Rozelor.


Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată