FOTO-VIDEO  Mădălina Ghenea, fără Gerard Butler la nunta fratelui ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotomodelul Mădălina Ghenea, originar din municipiul Slatina, a participat, sâmbătă, la nunta fratelui ei, fără a-l avea alături pe celebrul ei prieten, vedeta Gerard Butler. Deşi toată ziua au existat zvonuri potrivit cărora actorul ar fi urmat să-şi facă apariţia în ultimul moment la nuntă, acest lucru nu s-a adeverit. Mădălina a deturnat încă o dată, fără să vrea, atenţia de la cei doi protagonişti ai zilei, fratele ei şi mireasa acestuia.

Prezenţa Mădălinei Ghenea la Slatina, la nunta fratelui ei - Alin, a trezit parcă din letargie oraşul şi pe locuitorii acestuia, care au urmărit cu interes la televizor orice ştire de la evenimentul menţionat. Întâmplător sau nu, cununia religioasă a urmat parcă traseul cununiei civile de joi, când totul a fost amânat pentru câteva ore bune. Astfel, deşi programat iniţial pentru ora 17.00, ceremonialul religios a început cu două ore întârziere, respectiv la ora 19.00, şi s-a desfăşurat la Catedrala “Sfântul Gheorghe” din municipiu.

Mădălina a purtat o rochie simplă, lungă, vaporoasă, în culoarea verde-smarald, creaţie a designerului Maria Lucia Hohan. La nuntă, spre dimineaţă, ea a schimbat rochia iniţială cu una de culoare galben-pal, cu motive florale, lungă. Mădălina le-a spus ziariştilor prezenţi că prietenul ei, starul de cinema Gerard Butler, ar fi intenţionat să participe la nunta fratelui ei, dar că ea nu a fost de acord cu acest lucru deoarece ar fi acaparat atenţia tuturor şi ar fi devenit eroul principal al serii: “Dacă ar fi venit (Gerard Butler, n.a.), totul s-ar fi transformat într-un eveniment dedicat lui, sunt convinsă de asta. El a vrut să vină, să ştiţi”.

Nunta s-a desfăşurat în incinta unui cort imens, alb, montat pe cea mai înaltă formă naturală de relief din Slatina, aflat la o altitudine de 600 de metri – Dealul Grădişte. Meniul oferit invitaţilor a fost unul simplu, ca la nunta unor “români simpli”, cum a spus, modest, însăşi fotomodelul. Mai exact, meniul s-a bazat pe mâncare tradiţională, românească.

Meniul a cuprins o gustare rece, urmată de una caldă alcătuită din sărmăluţe în foi de varză şi foi de viţă, mămăliguţă, smântână şi ardei iute, precum şi un mix grill cu cartofi la cuptor”, a spus Laurenţiu Gheorghe, administratorul localului ce a fost gazda petrecerii.

Mădălina - de la nuntă, la filmări

La nuntă au participat aproape 200 de invitaţi. Muzica a fost asigurată de taraful de muzică populară Cleante. Mădălina a dansat toată noaptea şi a acceptat invitaţia oricui a îndrăznit să o abordeze. Petrecerea s-a terminat târziu, invitaţii declarându-se plăcut impresionaţi de atmosferă, dar şi de comportamentul surorii mirelui, care a strălucit pe tot parcursul evenimentului. De menţionat că o firmă de pază a asigurat liniştea invitaţilor, fotomodelul având un bodyguard separat. De la nuntă, Mădălina a plecat direct la hotelul din Slatina unde era cazată, iar, de acolo, s-a îndreptat către Capitală pentru a prinde o cursă spre Italia, unde filmează pentru un serial de epocă străin.

Foto

Mădălina Ghenea a absolvit Colegiul Naţional “Ion Minulescu” din Slatina, dar a devenit cunoscută încă de la 14 ani, când a început să pozeze în Italia ca fotomodel pentru firme renumite din lume. Părinţii ei locuiesc încă în acest oraş şi duc o viaţă perfect obişnuită, fără să epateze în vreun fel. Pentru Mădălina au urmat apoi numeroase prezentări de modă în toată lumea: Germania, Japonia, Austria, Spania, Franta sau Africa de Sud. În anul 2011 a debutat şi în cinematografie cu rolul unei tinere în filmul italian “I soliti idioti”, pentru care a luat şi un premiu. Luna trecută a reuşit să mai dea o lovitură în acest domeniu: a fost cooptată să facă parte din distribuţia unui serial la modă în aceste zile peste hotare, „Borgia – Adevăr şi frică”, cel mai nou serial franco-german despre sângeroasa familie Borgia, varianta europeană a celei americane cu Jeremy Irons în rolul principal.
 

Mai puteţi citi şi:

FOTO-VIDEO  Mădălina Ghenea a venit în Slatina, la cununia fratelui ei

FOTO  Fratele Mădălinei Ghenea face nunta într-un imens cort alb

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei