FOTO VIDEO  Caricaturistul Cătălin Mihalache, în semifinala de la „Românii au talent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Mihalache, pe scena emisiunii de la "Românii au talent"...

Cătălin Mihalache (46 ani), originar din comuna Milcov, judeţul Olt, se numără printre puţinii români talentaţi selectaţi pentru semifinalele celui de-al patrulea sezon al cunoscutei emisiuni „Românii au talent” de la Pro TV. Vineri, 4 aprilie, numele tuturor celor care s-au făcut remarcaţi prin abilităţile lor în timpul preselecţiilor au fost anunţate de cei trei membri ai juriului emisiunii: Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu.

Caricaturistul Cătălin Mihalache, al cărui nume nu mai are nevoie de nicio prezentare în judeţul Olt şi nu numai deoarece talentul său de caricaturist a devenit arhicunoscut, se pregăteşte să revină pe scena de la “Românii au talent”. Prestaţia sa a fost analizată din nou, vineri – 4 aprilie, de către cei trei membri ai juriului emisiunii de la Pro TV - Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu – cu ocazia ultimei etape de dinaintea semifinalelor show-ului.

Mai exact, cele trei vedete anterior menţionate au analizat toate prestaţiile concurenţilor cărora, în timpul preselecţiilor de până acum, le-au acordat votul de a merge mai departe. Odată ajunşi la numărul olteanului şi după ce au revăzut modul cum acesta i-a convins că merită să meargă mai departe datorită talentului său unic de a face caricaturi atât cu mâinile, dar şi cu… picioarele, cei trei membri ai juriului au conchis rapid: “Da, îmi amintesc de el: este un candidat serios pentru premiul de originalitate. Categoric trebuie să meargă mai departe!”.

Cel mai convins de talentul aparte al lui Cătălin Mihalache a fost “durul” Mihai Petre, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa olteanului, dar nici Andra nu s-a lăsat mai prejos: “Are un talent special”, a spus cântăreaţa.

Reamintim că, pe scena emisiunii din data de 14 februarie a.c., Cătălin Mihalache a realizat ceea ce se cheamă “portret în oglindă” sub apanajul unei caricaturi folosind simultan ambele mâini, după care, ca şi cum nu ar fi fost suficient, a mai făcut o caricatură “în oglindă” cu… piciorul încălţat. Marele premiu al emisiunii este în valoare de 120.000 euro.

Talent pur, nebăgat în seamă de autorităţi

Realizarea de caricaturi ale oamenilor şi transpunerea lor în echivalentul unor animale sau păsări l-au făcut celebru pe Cătălin. Dar el nu realizează doar caricaturi, ci pictează şi chiar sculptează. Personaje celebre din politica autohtonă şi mondială, dar nu numai, au ajuns subiecte de caricatură pentru acesta. Pereţii casei sale din comuna Milcov stau dovadă în acest sens.

    

Milcoveanul Cătălin Mihalache (s-a născut şi locuieşte în comuna Milcov, la cinci kilometri de Slatina, n.a.) este un cunoscut membru al comunităţii caricaturiştilor din ţara noastră, al având deja numeroase expoziţii peste hotare, nu doar în ţară. Din păcate, viaţa nu a fost prea îngăduitoare cu el. Acaparat total de problemele de sănătate ale părinţilor de care s-a ocupat singur, Cătălin nu a mai avut timp şi nici dorinţa de a-şi mai practica talentul unic. Moartea mamei sale - anul trecut, l-a demoralizat enorm, iar acum are grijă de tatăl său, cel de la care a moştenit talentul. Cei doi trăiesc din pensia tatălui, Cătălin neavând niciun venit financiar pentru că nu şi-a putut păstra un serviciu din cauza problemelor anterior menţionate.

Din păcate, nici autorităţile judeţene nu au avut ochi pentru talentul de necontestat al acestuia şi nu i-au oferit alternative, chiar dacă el a fost o perioadă chiar profesor la Şcoala de Arte şi Meserii din subordinea Consiliului Judeţean Olt. Aceasta ca să nu mai menţionăm şi alte detalii „omise” de autorităţile autohtone şi care nu ar fi fost defel trecute cu vederea într-o societate normală, printre aceste "detalii" numărându-se caricatura de pe „Paşaportul de oltean” (un ţăran oltean desculţ, n.a.), veritabilă carte de vizită a celebrului Festival Naţional de Umor şi Caricatură de la Slatina derulat anual în luna octombrie, caricatură ce îi aparţine, dar pentru care nu a primit nici măcar un leu drept recunoştinţă, nu mai vorbim despre drepturi de autor.

“Mă bucur că am fost selectat să merg mai departe, mă bucur că le-a plăcut ceea ce pot să fac şi am convingerea că o să-i conving de talentul meu în continuare”, a spus Cătălin Mihalache, care speră să ajungă cât mai departe cu talentul său în cadrul emisiunii pentru a-şi putea relansa cariera şi chiar viaţa.

Vă mai recomandăm:

FOTO-VIDEO  Cătălin Mihalache, olteanul care a fascinat juriul de la „Românii au talent”

FOTO-VIDEO  Bursa Locurilor de Muncă de la Slatina – mulţi veniţi, puţini aleşi

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat