Fostul candidat al PNL la Primăria Slatina intră în cursă pentru Pro România. „Ar trebui amânate alegerile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Bălaşa (stânga) a candidat în 2016 din partea PNL FOTO: Alina Mitran

Marius Bălaşa, candidatul PNL care în urmă cu patru ani a fost foarte aproape de funcţia de primar al Slatinei va candida acum pentru Pro România.

Marius Bălaşa, care în prezent ocupă funcţia de director al Casei Corpului Didactic, şi care cu patru ani în urmă cu patru ani a candidat din partea PNL pentru funcţia de primar al Slatinei, fiind foarte aproape să o şi obínţă, a fost anunţat oficial drept candidatul formaţiunii lui Victor Ponta joi, 6 august 2020. Î

Într-o conferinţă de presă în care a apărut alături de liderul organizaţiei judeţene Olt, deputatul Mihai Niţă, Marius Bălaşa a declarat că s-a gândit mult până să facă acest pas şi că până de curând a crezut că alegerile locale, având în vedere contextul pandemic, vor fi amânate.

„În cadrul partidului această decizie a fost luată din primăvară, dar din cauza stării de urgenţă şi, acum, în această stare de confuzie – se ţin, nu se ţin alegeri - abia acum vin în faţa dumneavoastră şi în faţa publicului, oficial, cu candidatura mea la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. (...) Nu a fost o decizie uşoară, nu este o decizie uşoară, pentru că în această perioadă în care ne aflăm, şi în Olt, şi în România, dacă mă întrebaţi personal, nu aş fi crezut că se vor organiza alegeri. Dacă mă întrebaţi personal, părerea mea este că ar trebui amânate alegerile. Dar ne supunem voinţei Guvernului şi Parlamentului şi, cu alte cuvinte, dacă vor fi alegeri pe 27 septembrie, atunci să fie“, a spus Bălaşa, care a lăsat pentru o viitoare conferinţă de presă expunerea planului său electoral, menţionând că din strategie electorală nu pune pe masă obiectivele pentru Slatina.

Pro România, a menţionat liderul organizaţiei judeţene, parlamentarul Mihai Niţă, are la acest moment desemnaţi candidaţi pentru 104 din cele 112 localităţi şi se aşteaptă să câştige un oraş şi cel puţin 5-6 comune. Candidatul la funcţia de preşedinte al CJ Olt va fi chiar liderul organizaţiei judeţene, în vreme ce bună parte dintre candidaţii la funcţia de primar de oraş se vor regăsi pe lista de consilieri judeţeni.

Cât despre localităţile în care Pro România nu poate deocamdată anunţa candidaţi, aici problema sunt adversarii în funcţie.

„În aceste localităţi nu că nu am găsit oameni care să susţină partidul şi să candideze pentru Pro România. Oameni pe care i-am adus şi au început să facă muncă de partid, pentru Pro România, efectiv au fost ameninţaţi de către primari că vor avea mari necazuri dacă vor candida de la Pro România. Acesta este motivul. Este ruşinos ca în secolul XXI să vii cu asemenea aberaţii, să nu-nţelegi că trăim într-un stat de drept, într-un stat democratic“, a declarat Niţă.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%