Două familii din Cârlogani îşi vor petrece iarna în locuinţe modulare. Casele lor au fost distruse de o alunecare de teren în martie, însă n-au mai fost reconstruite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Cârlogani a solicitat sprijinul autorităţilor pentru a rezolva problema a două familii care şi-au văzut casele distruse în martie, dar şi pentru a consolida un versant care pune în pericol alte opt gospodării. Deocamdată se poate baza pe două module care vor fi casă pentru sinistraţi în această iarnă.

Două familii din Cârlogani, judeţul Olt, îşi vor petrece, cel mai probabil, iarna în locuinţe modulare, după ce, în 19 martie anul acesta, casele lor au fost grav afectate de o alunecare de teren, ulterior fiind dărâmate. De la evenimentul nefericit şi până în prezent oamenii au fost găzduiţi de rude, însă cum iarna se apropie, autorităţile locale au solicitat sprijinul celor judeţene pentru a rezolva problema. Pentru cele două familii s-a găsit soluţia instalării a două module, pe care primăria urmează să le racordeze la curentul electric.

„După ce s-a întâmplat nenorocirea, au stat la poarta noastră două săptămâni autorităţile, să ne întrebe cu ce ne ajută. A trecut, nu ne-a mai căutat nimeni. Am stat pe la rude, pe la vecini, dar încep să ne considere şi ei musafiri, cât să stăm?! Acum nu ştiu ce se va întâmpla, e vorba de bătrâni, că ei vor rămâne. Vine iarna şi plâng, că ce fac ei“, a declarat pentru TVR Rodica Stanca, nora lui Marin Stanca, proprietarul care şi-a văzut casa un morman de moloz, dar are norocul să-i fi rămas în picioare o anexă, două cămăruţe care-i ţin deocamdată loc de casă.

Alte opt familii sunt în impas, versantul care „a plecat“ în primăvară deplasându-se câte puţin la fiecare ploaie. O casă se află în pericol iminent şi celelalte şapte figurează şi ele „în pericol“ în situaţia care a fost întocmită la nivelul judeţului şi a fost transmisă deja autorităţilor centrale, pentru a se obţine sprijin financiar.

Pentru a se rezolva definitiv problema, primarul comunei Cârlogani, Ionel Văduva, a solicitat 2,8 milioane lei pentru consolidarea versantului. Alţi 100.000 lei au fost deja alocaţi de Consiliul Judeţean pentru realizarea studiilor geodezice. Deocamdată se aştepată atât locuinţele modulare, care vor fi aduse de la Corbu, o altă localitate din Olt, afectată anul trecut de inundaţii, cât şi veştile despre aprobarea ajutorului de urgenţă.

„Deocamdată DC 22, care face legătura între Cârlogani şi Strejeşti, e în regulă, dar dacă pleacă din nou alunecarea... Acum noi am făcut demersuri! Dacă aveam şi noi banii ăştia din timp, vă daţi seama că am fi lucrat toată vara, cât a fost pământul uscat. Da’, să vină numai, că vedem ce facem“, a declarat viceprimarul comunei Cârlogani, Marin Aflagea. 

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”