Cum avea loc pe vremuri peţitul. „De cele mai multe ori nu contau vrednicia şi frumuseţea fetei “

Obiceiuri care astăzi pe bătrâni îi fac să zâmbească nostalgic, iar pe tineri îi nedumeresc sau chiar îi revoltă, se mai regăsesc doar în monografiile localităţilor rurale şi în poveştile bunicilor.

Cine are norocul să mai asculte şi astăzi poveşti la gura sobei va regăsi în cele ce urmează istorisirile părinţilor sau bunicilor. O seamă de obiceiuri demult uitate aveau un rol hotărâtor asupra cursului vieţii tinerilor de la sat. Despre o parte dintre obiceiuri, din fericire, de-a lungul anilor s-au adunat documente şi mărturisiri, un astfel de izvor fiind cartea „Cezieni - leagăn de istorie, de horă şi de ie“, scrisă de Tudor Dănacu şi Constantin Smedescu, şi apărută în acest an la Editura Hoffman, în care se regăsesc fragmente preţioase din istoria locală. Iată cum avea loc, spre exemplu, peţitul în Oltenia, echivalentul logodnei tinerilor astăzi.

„După ce tinerii s-au cunoscut şi au jucat alături în hora satului, la spartul horei, fata se lăsa condusă acasă, mult după căderea serii, când flăcăul putea mai uşor, cu voie sau fără voia fetei, cu încercări timide, să îi dea un sărut. Iar când părinţii fetei erau de acord, părinţii flăcăului le trimiteau vorbă, dacă îi primesc în casă, dacă pot să vină în peţit, să le ceară fata în căsătorie“, suntem încredinţaţi că se desfăşurau lucrurile la Cezieni, o localitate din Olt cu o istorie aparte.

„În peţit“ tânărul mergea cu părinţii şi cu naşul, câteva rude şi prieteni apropiaţi, iar evenimentul care avea loc în casa fetei era memorabil.

„Nu se aşezau la masă până nu discutau de zestrea fetei“

„Fata ieşea frumos îmbrăcată, gătită ca de horă, iar părinţii pregăteau masă din mâncăruri bune, stropite cu vin şi rachiu natural. Casa era, de asemenea, frumos îmbrăcată cu scoarţe sau velinţe din zestrea fetei. Nu se aşezau la masă până nu discutau de zestrea fetei, îndeosebi, şi a băiatului dacă era ”măritat”, dat în casa fetei. Aici era o adevărată tocmă de târg şi, de cele mai multe ori, în majoritatea cazurilor, aproape că nu conta vrednicia şi frumuseţea fetei, ci pământul, boii, vacile şi zestrea fetei, de unde şi zicala că «pământul mărită slutul»“, detaliază autorii lucrării amintite.
Deloc rare erau situaţiile în care „băiatul sau fata ieşeau împreunaţi peste voinţa lor, forţaţi de către părinţi. (...) Se auzea foarte adesea spunându-se: ,«Păcat de fată că este vrednică şi frumoasă, dar ce să faci, că-i săracă».“

De unde vorba „a lu’ cutare a ridicat plosca aseară“

Exista un întreg scenariu şi chiar posinilitatea ca fata să refuze „oferta“ băiatului. „Când se duceau şi intrau în casă puneau, mai întâi, plosca în mijlocul casei şi, dacă se înţelegeau, fata mare ridica plosca şi, pe urmă, să vezi petrecere la toartă, căci se aşezau la masă. De unde şi vorba «a lu’ cutare a ridicat plosca aseară». Fata se lua numai cu nuntă, nu ca azi, şi se punea foarte mult preţ pe cinstea fetei, căci, dacă se dovedea că nu e virgină, era plimbată pe grapă sau pe mărăcini prin tot satul şi era trimisă acasă, prilej ca flăcăul să mai obţină ceva capete de vită sau ceva pământ. Cele bogătane îşi plăteau cinstea cu avere“, mai aflăm din volumul „Cezieni – leagăn de istorie, de horă şi de ie“.
Autorii rezervă un spaţiu generos să vorbească despre „cinstea fetei“, „mult prea frumoasă podoabă, floare şi zestre a tinereţii“.

„Înainte, la strămoşii noştri, cinstea fetei aproape că nu era discutată, căci nu ştiau ce este necinstea, aşa de mult era preţuită fecioria. Se zicea că «o fată frumoasă, dar necinstită, este ca un inel de aur în râtul unui porc“. După ce mâncau şi beau bine, petrecând o noapte întreagă, puneau, fixau ziua nunţii, iar fata, de atunci înainte, mergea la horă şi juca numai cu viitorul mire, iar flăcăul putea veni şi chiar intra în casa fetei. Acest obicei al peţitului ţinea locul logodnei la ţară“, mai aflăm din obiceiurile astăzi uitate.

Peţitul era ocazia ca soacra mică să arate zestrea fetei, cu lucrurile făcute de mâna ei, tot atunci punându-se la cale valoarea darurilor care erau oferite la nuntă, de către socrii mici, socrului, soacrei, naşului, naşei şi rudeniilor, mirelui, etc.