Cum aflăm ce profesie i se potriveşte copilului nostru. Elevul cu un profil realist poate fi arheolog, iar cel conformist - contabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Că o recunoaştem sau nu, cei mai mulţi credem că noi ştim ce e mai bine pentru copilul nostru. Psihologii ne contrazic şi spun că un test simplu privind interesele copilului ne poate da calculele peste cap.

Încep să devină amintire vremurile în care copiii se îndreptau spre o carieră la care părinţii lor au visat poate înainte de a-i naşte. Generaţiile actuale au atitudine, pe alocuri chiar ştiu ce vor, iar acolo unde au dubii, îi pot ajuta consilierii şcolari, care printr-un test simplu, care poate fi aplicat şi de profesorii diriginţi şi chiar şi de părinţi, le spun care ar fi meseriile sau profesiile care li se potrivesc cel mai bine ţinând cont de interesele manifestate.

„Trebuie să ştim că fiecare copil are preferinţe pentru anumite activităţi. Unora dintre copii le place matematica, alţii preferă artele vizuale. Sunt, totuşi, şi copii cărora le plac toate materiile. În acest caz stabilim care sunt activităţile care se realizează cu efort minim, pentru că acestea definesc cel mai bine conceptul de interes“, ne lămureşte profesorul psiholog Teodora Ţecu.

Conform teoriei lui Holland, există şase tipare de orientare în carieră: realist, investigativ, artistic, social, întreprinzător şi convenţional. Ce fac în fapt consilierii şcolari este să-i ajute pe copii să-şi descopere interesele predominante, aplicându-le chestionare de lucru. Odată această etapă parcursă, rezulatele obţinute se ierarhizează şi se stabilesc primele trei interese care coincid, în teorie, unei anumite ocupaţii sau profesii. Din lista cuprinzând profesii din aceeaşi arie se adaugă alte două-trei meserii despre care elevul îşi va spune părerea.

Tipului realist îi corespund profesii cum ar fi: arheolog, inginer, tehnician, constructor, tehnician dentar, pompier, poliţist etc. Tipului investigativ – biolog, fizician, chimist, informatician, psiholog, geograf, celui artistic – designer (de interior, de modă etc.), actor, profesor de teatru, desen sau fotografie etc., social – profesor, învăţător, educator, din nou psiholog, asistent medical, poliţist, logoped etc., întreprinzător – manager de marketing, de publicitate, agent de asigurări, agent de turism, asistent relaţii cu publicul etc., convenţional – casier, contabil, analist financiar, secretară, operator telefonie etc.

După ce am stabilit cam de ce meserii ar fi interesat, este foarte importantă partea de informare, să meargă să vadă efectiv ce presupune acea meserie, să stea de vorbă cu cei care o practică, s-o înţeleagă. Deseori am întâlnit părinţi care au ei iniţiativa de a-şi testa copilul, pentru a fi siguri de alegere. Contează de asemenea şi motivele pentru care elevul hotărăşte, la un moment dat, să se îndrepte spre o carieră sau alta. Am avut un caz în care după o vreme elevul a venit şi a spus că hotărâse să urmeze o carieră de inginer pentru că s-a gândit la un salariu mare, dar că are dubii. Oricum, interesele se schimbă în timp, cam o dată la 4 – 7 ani, iar astăzi nu ne mai gândim că putem urma o meserie pentru tot restul vieţii.

La finalul unui astfel de test de obicei elevii sunt uimiţi, în sensul că descoperă lucruri la care nu se aşteptau,  iar eu îi întreb «Ce crezi, ţi se potriveşte?». Însă nu doar preferinţele trebuie să ne conducă spre o alegere sau alta. E nevoie ca totul să fie corelat, interesele cu posibilităţile, cu rezultatele şcolare. Trebuie să conştientizeze totuşi care le este nivelul, în ce condiţii pot ajunge acolo.

Realitatea este că astăzi foarte mulţi merg spre o facultate, iar 50% ajung să nu practice niciodată respectiva profesie, pentru că pe parcurs îşi găsesc adevărata cale. Acesta r fi rolul descoperirii intereselor“
, explică psihologul.

Despre momentul optim pentru un astfel de test iarăşi pot fi discuţii. „Elevii ar trebui să-şi cunoască interesele încă de pe la clasa a V-a, chiar dacă decizia pentru liceu cred că se ia undeva la clasa a VII-a, pe baza preferinţelor spre anumite materii“, a declarat psihologul.

Cât despre copiii de vârste mici, pentru aceştia psihologii recomandă ca variantă optimă testarea diferitelor domenii. „Copilul trebuie încurajat să aleagă, să vadă cât mai divers. Îl înscriem la dansuri, un semestru la pictură, un altul la gimnastică, să studieze un instrument muzical... Va alege singur locul în care se simte confortabil“, a adăugat Teodora Ţecu.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră