Culmea creditului: o familie din Slatina, somată de o bancă pentru suma de un cent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Stan spune că nu va uita niciodată spaima prin care a trecut din cauza băncii (FOTO:Mugurel Manea)

Familia Stan din Slatina a contractat, în urmă cu câţiva ani, un credit ipotecar. Recent, familia a trecut prin emoţii cumplite după ce a primit prin poştă, de la BCR, o „scrisoare” prin care care li se atrăgea atenţia că figurează cu o restanţă la rată şi vor fi raportaţi ca rău-platnici. Suma pentru care li se bătea obrazul era de un cent.

Creditul cu pricina a fost contractat de cei doi membri ai familiei, soţ şi soţie, aceştia figurând drept co-plătitor şi, respectiv, plătitor/titular al contractului menţionat. Recent, titularul creditului, Alina Stan, a primit un mesaj telefonic de la banca BCR, unde aveau încheiat contractul amintit, prin care i se aducea la cunoştinţă că figurează cu o restanţă de 0,01 euro la rata lunară şi că, dacă nu îşi va achita „restanţa”, va fi înscrisă în baza de date a băncii ca rău-platnic, precum şi la Biroul de Credit, fapt ce urma să le împiedice contractarea vreunui alt credit pe viitor. Speriată, femeia şi-a aşteptat soţul de muncă pentru a discuta pe marginea mesajului primit de la bancă. Nu mare i-a fost însă mirarea acesteia când a văzut că soţul ei îi înmânează, în aceeaşi zi, două scrisori de aceeaşi bancă – câte una pe numele fiecăruia -, în care li se spunea, cu mai multe detalii decât în mesajul telefonic, faptul că au o datorie de 0,01 euro şi riscă să nu mai poată lua niciun credit în următorii ani. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, tot în aceeaşi zi au fost sunaţi de la bancă şi întrebaţi dacă au plătit restanţa.

„Vă spun sincer că am rămas amândoi, şi eu, şi soţul – perplecşi! Nu ne venea să credem în ce ţară trăim, parcă eram într-un film cu proşti. Ne gândeam că, poate, au trecut ei greşit suma şi nu era vorba despre un singur cent, că asta înseamnă 0,01 euro. Eu m-am speriat foarte mult, cred că, dacă îmi luam atunci tensiunea, nu aş fi ştiut să citesc tensiometrul, aşa de tare îmi bătea inima şi cât eram de supărată. Soţul meu a încercat să mă mai liniştească şi să îmi spună că trebuie să fie o greşeală la ei. Chiar ne gândeam, eu şi soţul, că, poate, am uitat să plătim ultima rata din varii motive – chiar dacă nu se mai întâmplase la amândoi pentru că ne chivernisim foarte atent banii, nu ne dau afară din casă. Am ajuns, în acele zile, la alte griji – cum de am uitat să plătim, dacă se dovedea că, într-adevăr, a fost vina noastră şi am uitat să achitm rata”, povesteşte Alina Stan.

Cei doi soţi şi-au verificat imediat contul deschis la banca cu pricina, având această facilitate prin contract, şi au constatat că nu era defel vina lor, iar ultima rată figura ca fiind plătită. Astfel că au telefonat la unul dintre numerele de telefon ale băncii menţionate pe “scrisorica ultimativă”. Iar răspunsul primit de la celălalt capăt al telefonului i-a înfuriat şi mai mult.

"Alţii fură miliarde!..."

“După ce ne-am convins că eram în regulă cu plata ratei, am sunat la ei la bancă să le cerem socoteală şi să ne spună ce se întâmplă. Doamna cu care am vorbit ne-a spus, foarte sec, că, dacă am primit acea scrisoare de la ei, atunci nu are cum să fie o greşeală şi că ei trebuie să raporteze orice sumă, fie ea cât de mică, drept restanţă. A verificat şi ea în calculator şi a văzut că noi apăream cu rata plătită, dar, cum-necum, figuram şi cu o restanţă de 1 cent, iar, dacă nu plăteam cât mai repede acea datorie, urma să ne trimită numele la Biroul de Credit şi, dup-aia, nu puteam să mai luăm credit de la nicio bancă din ţară. Abia într-un târziu, am reuşit să ne dumirim care fusese problema: întârziasem o zi la plata ratei – care căzuse în zi de weekend, noi plătind atunci lunea”, spune titulara creditului.

Alina Stan este supărată şi acum de “surpriza” făcută de oficialii băncii şi spune că nu va uita niciodată zilele cu pricina.

“Alţii fură miliarde şi nouă - pentru 1 cent -, ne crează un asemenea stress?!? Ei nu se gândesc că suntem, totuşi, oamenii, nu suntem de fier. Te fac să te internezi în spital pentru un cent nenorocit?! Păi numai scrisoarea aia pe care mi-au trimis-o acasă a costat mult mai mult de 1 cent, banii ăştia de unde i-au luat pentru acea scrisoare?? Nu tot de la mine??... Puteau da un simplu telefon şi să îmi spună că, atunci când plătesc rata, să mai pun în plus 1-2 lei că poate există o diferenţă la convertirea leu-euro, nu să-mi trimită scrisoare acasă, plus mesaj pe telefon, că, dacă nu plătim, ne bagă în baza de date naţională pentru rău-platnici şi, timp de patru ani, nu o să mai putem să facem niciun credit nicăieri!”, a mai spus Alina Stan.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort