Crimă în familie la Ipoteşti: un bărbat şi-a ucis mama, apoi s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiul şi-a ucis mama la nervi din cauza datoriilor

Tragedie în comuna Ipoteşti din judeţul Olt: un bărbat de 45 de ani şi-a ucis mama într-un acces de furie, după care s-a sinucis. Drama a avut loc joi – 19 martie, în jurul orelor prânzului, în timp ce familia victimei se afla la masă. Cadavrele celor două victime au fost găsite într-o baltă de sânge de către soţia bărbatului. Poliţiştii au fost anunţaţi de vecinii victimelor.

Motivul care ar fi dus la producerea tragediei se pare că este reprezentat de o ceartă care s-a iscat între bărbatul de 45 de ani, Constantin Andrei, şi mama acestuia, Iulia Constantin, în vârstă de 65 de ani, în timp ce serveau masa de prânz. Tot la masă se aflau şi soţia bărbatului împreună cu cei doi copii minori. În timp ce mâncau, fiul i-a reproşat mamei sale situaţia materială precară în care se găseşte familia, acuzând-o în special de vânzarea unui teren fără ştirea lui. Cearta dintre fiu şi mamă a căpătat accente tot mai serioase, motiv pentru care soţia acestuia i-a luat pe cei doi copii speriaţi şi au plecat în vecini, plănuind să se întoarcă ulterior, după detensionarea situaţiei. Dar acesta lucru nu a mai avut loc, din contră: rămaşi singuri, fiul şi mama au continut să se certe până într-un moment în care bărbatul a pus mâna pe cuţitul de pe masă şi l-a împlântat în trupul celei care-i dăduse viaţă.

După ce a văzut ce a făcut şi conştientizând fapta, bărbatul s-a aşezat pe un recamier din camera unde serveau masa şi, folosindu-se de cuţitul cu care îşi omorâse mama, şi-a pus capăt zilelor. La puţin timp după aceea, soţia a intrat în curte şi, văzând că este linişte, a intrat în camera de unde plecase cu ceva timp în urmă. La vederea scenei ce i se arăta ochilor, aceasta a început să ţipe, alertându-şi vecinii, care au anunţat imediat Poliţia.

“La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sub coordonarea unui procuror. Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce se aflau în locuinţa comună, A. Constantin, de 45 ani, din comuna Ipoteşti, a înjunghiat mortal pe mama sa, A. Iulia, de 65 ani, după care s-a sinucis. Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Poliţiei Olt.

Vecinii le-au spus anchetatorilor că bărbatul care-şi ucisese mama la furie era un om cuminte, care nu avusese probleme cu nimeni din comună. Acesta lucra la o firmă de pe platforma industrială a Slatinei. Vecinii au spus că, în ultimul timp, observaseră la el o stare de depresie, ajuns aici din cauza unor datorii la o bancă şi la o instituţie ce acorda credite tip CAR.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată