Costinel Alecsandrescu a fost înlocuit de la şefia „Doinei Oltului“. Interimatul va fi asigurat de juristul instituţiei, Maria Păun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alecsandrescu nu mai poate profesa pe perioada controlului judiciar. Foto: facebook Costinel Alecsandrescu

Directorul Ansamblului Profesionist „Doina Oltului“, Costinel Alecsandrescu, cercetat penal pentru delapidare şi fals intelectual, a fost înlocuit de-abia astăzi de la şefia instituţiei, prin votul consilierilor judeţeni. Conform declaraţiei vicepreşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu, Interimatul va fi asigurat de juristul instituţiei, Maria Păun.

Petrişor-Costinel Alecsandrescu, directorul Ansamblului Profesionist „Doina Oltului“ ,  a fost suspendat astăzi din funcţie, proiectul de hotărâre prin care se propunea suspendarea contractului de management fiind votat în unanimitate. La conducerea instituţiei va fi numită, cel mai probabil, Maria Păun, jurist la „Doina Oltului“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Oprescu. Contractul de management pe care Alecsandrescu l-a semnat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean urma să înceteze de drept la sfârşitul acestui an.
Hotărârea de a-l schimba pe Alecsandrescu din funcţie, altfel om de bază al PSD, a survenit ca urmare a înştiinţării primite de către Consiliul Judeţenea prin care se aducea la cunoştinţă că instanţa a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data 06.11.2015 până la data de 04.01.2016 inclusiv şi a dispus pe timpul controlului judiciar respectarea interdicţiei de a exercita profesia, meseria sau de a desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
Alecsandrescu este cercetat penal pentru delapidarea a peste 500.000 lei, în urmă cu două săptămâni fiind reţinut pentru 24 de ore, judecătorul hotărând a doua zi aplicarea în continuare a măsurii controlului judiciar.  Interpretul cu destul de multe apariţii TV pe canalele de profil, fost preot, ajuns directorul ansamblului după ce în campaniile electorale s-a remarcat pentru serviciile aduse PSD, ar fi încheiat, spun procurorii, mai multe contracte prin firma proprie, Costi Art Show, cu mai multe primării din judeţ, pentru organizarea de spectacole, folosind însă interpreţii ansamblului pe care îl conducea, sau aducând în spectacole alţi interpreţi îndrăgiţi, pe care însă i-a plătit din banii ansamblului. Mare parte dintre interpreţii care au fost astfel folosiţi au fost chemaţi în ultimele zile la Parchet pentru declaraţii.
Prejudiciul care i se impută lui Alecsandrescu este de peste 500.000 lei, realizat atât prin metoda expusă mai sus, cât şi prin achiziţionarea unor materiale de construcţie pentru reparaţii în cadrul instituţiei, materiale care însă au fost duse acasă. La scurt timp de la reţinere s-a pus sechestru pe bunurile directorului, aceeaşi măsură fiind adoptată şi în cazul omului de afaceri Petre Ilie, care l-a ajutat să dea o aparentă legalitate circuitului materialelor de construcţie, după ce un control al Curţii de Conturi remarca neconcordanţe în documente.


 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”