Conducta care aduce apa potabilă în Slatina, grav avariată. Ce transmit oficialii companiei CAO Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducta de apă potabilă s-a desprins, suporţii acesteia cedând FOTO: Facebook CAO Olt

O gravă avarie s-a produs la conducta de aducţiune a apei potabile în municipiul Slatina, pe podul rutier care traversează râul Olt. Compania de Apă Olt anunţă că va începe lucrări provizorii.

Avarie este una gravă, conducta, foarte veche, necesitând reparaţii ce erau în programul companiei, însă nu ar fi fost realizate până acum, motivează oficialii CAO, pentru că ar trenui închis traficul pe podul peste râul Olt, iar pentru acest lucru se aştepată deschiderea centurii ocolitoare a municipiului Slatina de pe drumul expres Craiova-Piteşti.

„Conducta de aducţiune care preia apa din forajele de pe malul drept al râului Olt, amplasată pe podul rutier care traversează Oltul, a fost avariată grav, după ce suporţii de sprijin ai acesteia au cedat şi o parte din ea s-a desprins.

Compania de Apă Olt  începe lucrările provizorii pentru înlocuirea conductei de aducţiune, iar pe parcursul acestei intervenţii, pot să apară fluctuaţii de presiune şi modificări ale turbidităţii apei, în tot Municipiul Slatina. Menţionăm că această conductă de aducţiune este prevăzută pentru reabilitare în cadrul proiectului cu finanţare europeană nerambursabilă "Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Olt în perioada 2014-2020" .
Lucrările nu au putut începe, încă, deoarece investiţia presupune închiderea circulaţiei rutiere pe Podul Olt, una dintre cele mai circulate artere din România, singura cale de acces de la Craiova la Piteşti.
De aceea, Compania de Apă Olt poate începe aceste lucrări urgente numai după darea în folosinţă a tronsonului II al Drumului Expres Craiova- Piteşti care va prelua tot traficul rutier de pe ruta Craiova-Piteşti“, este mesajul postat pe pagina oficială a CAO.

Slătinenii sunt sfătuiţi să urmărească pagina de socializare pentru a afla detalii despre intervenţie.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Undă verde pentru o nouă investiţie uriaşă din fonduri europene. Suma imensă cu care va fi construită cea mai lungă conductă de apă din România

Primarul Slatinei anunţă retragerea din Compania de Apă Olt: „CAO ăsta este un colos cu picioare de lut“; „Eu cred că este o ieşire de moment“


 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online