Cine sunt oltenii care vânează astă-seară votul juriului la „Românii au talent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă trupă de olteni încearcă, în această seară, să obţină votul celor patru juraţi de la „Românii au talent“, în toamna trecută aceştia trecând de preselecţia desfăşurată la Craiova.

Va fi show total la „Românii au talent“, în această seară, la PRO TV, unde o trupă de căluşari „rupe scena“. Căluşarii din Olt au trecut în toamna 2016 de preselecţia organizată la Craiova şi au ajuns la Bucureşti să danseze în faţa celor patru membri ai juriului. S-a terminat bine pentru olteni, iar prestaţia lor trebuie urmărită, pentru că merită, spune coregraful Marian Stănescu.

Ansamblul „Poarta Olteniei“ al Grupului de Acţiune Locală (GAL) Ghimpeţeni, care are pretenţia să ajungă foarte departe în show-ul menţionat, s-a înfiinţat în aprilie 2015, iar două luni mai târziu a câştigat trofeul Festivalului-concurs „Căluşul românesc“ de la Slatina, cea mai importantă competiţie între tinerii căluşari. De atunci nimeni nu-i mai poate opri să câştige premii peste tot în ţară, spune coregraful ansamblului, Marian Stănescu.

Pe scenă, vătafi din patru generaţii

Surpriza rezervată juriului a fost totală. Alături de cei 22 de copii şi tineri căluşari au urcat în scenă patru vătafi, cel mai mic, Ionuţ Badea, având doar 8 ani, următorul, Ionuţ Vişan – 20, coregraful lor – 54, iar cel mai vârstnic, un obişnuit al scenei şi coregraf recunoscut, Nichita Dragomira, 68 ani.

Performanţa la care căluşarii au ajuns nu e întâmplătoare, spune Marian Stănescu.
„Am fost şi suntem susţinuţi enorm de Constantin Ciobanu, preşedintele GAL-ului, avem autocar propriu, ni se decontează cheltuielile de deplasare, ni s-au comandat acum costume pentru întreg ansamblul la Tismana, căluşarii au deja costume de anul trecut, când le-am făcut la urgenţă la Bistriţa-Năsăud, sunt amănunte care contează, pentru că familia nu i-ar putea, altfel, susţine. Eu mai coordonez alte patru ansambluri, la Şerbăneşti, unde sunt şi director de cămin, la Izvoarele, la Schitu şi la Coteana, dar parcă acesta mi-e cel mai aproape de suflet, sunt cei mai buni de peste tot, i-am adunat pe cei mai buni din fiecare ansamblu. Noi ne pregătim sufleteşte să trecem toate etapele şi să ajungem în finală, dar nu spun de acum ce pregătim. Sper să convingem, atâtea lucruri frumoase se întâmplă la ansamblul ăsta...“, a declarat coregraful.

Copiii şi tinerii din ansamblu au, de altfel, un program foarte încărcat. În august au programat un turneu în Spania, unde vor merge 35 din cei 50 de membri ai ansamblului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi