Cine-a pus fabrica-n drum? Şoseaua care trece, pe hârtie, prin curtea unei fabrici. CNAIR: „Oamenii ăia n-au venit ca nişte ninja, să nu-i vadă nimeni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul Expres Craiova –Piteşti, pentru care există un studiu de fezabilitate încă din 2007, trece, pe hârtie, prin curtea fabricii Prysmian, inaugurată oficial chiar în acest an la Slatina. Soluţia tehnică pentru „redesenarea“ traseului s-a identificat, dar cum de a fost posibilă încurcătura încă nu-i este nimănui clar.

După ce s-a renunţat la ideea construirii Autostrăzii Sudului, promisă campanii la rând de PSD, în acest an s-a adoptat soluţia drumului expres Craiova-Piteşti, deja lansat în licitaţie pentru proiectare şi execuţie. Pentru acest drum există un studiu de fezabilitate realizat încă din 2007, de care nimeni nu mai spera să se ţină cont.

Cert este că în urmă cu aproximativ o lună, reprezentanţii CNAIR i-au convocat pe primarii din localităţile traversate de drumul expres la o şedinţă, pentru a se discuta eventualele probleme apărute ţinându-se cont de traseu. Aşa s-a descoperit că la Slatina, un anumit segment de drum ar urma să treacă fix prin curtea noii fabrici Prysmian, investiţia de câteva zeci de milioane de euro inaugurată în parcul industrial al Slatinei în acest an. Mai mult, drumul ar „tăia“ o parte din hala de producţie.

„Ne-au promis că vor veni şi vor găsi o soluţie tehnică“

Vestea că, de-abia lansată licitaţia, şi drumul expres deja întâmpină probleme s-a răspândit repede, fără ca reprezentanţii municipalităţii să se grăbească să aducă lămuriri. Este cert că investitorii nu-şi mai pot muta investiţia, aşa că singura soluţie este aşteptată de la CNAIR. „Nu e decât o gogoaşă care se va dezumfla repede. Cei de la CNAIR ne-au promis că vor veni săptămâna aceasta şi se va găsi o soluţie tehnică. Practic, trebuie redesenat traseul în acea zonă“, a declarat viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu.

„Conducerea firmei Prysmian a obţinut autorizaţia de construcţie în anul 2012, an în care Primăria Slatina nu avea cunoştinţă nici de traseul viitoarei căi rutiere ce urma să lege Craiova de Piteşti - via Slatina, dar nici de tipul viitoarei căi rutiere, lucru stabilit abia anul trecut, respectiv Drum Expres şi nu Autostradă cum se vehicula până la anunţarea oficială din partea autorităţilor centrale. Din informaţiile noastre, CNADNR ar urma să devieze traseul iniţial al Drumului Expres pe segmentul ce s-a descoperit acum că ar traversa terenul fabricii menţionate. Noi i-am informat pe cei de la CNADNR că traseul trece pe terenul fabricii după ce s-a anunţat oficial, anul acesta, care va fi acest traseu“, au mai transmis reprezentanţii Primăriei Slatina prin intermediul purtătorului de cuvânt.

„Când dai o autorizaţie, întrebi la Gaze, la Apă, la Drumuri….“

Cum de nimeni nu a ţinut cont, la acordarea autorizaţiei de construcţie în acea zonă, de studiul de fezabilitate realizat, e drept, cu cinci ani înainte ca Prysmian să construiască în parcul industrial al Slatinei, înfiinţat ulterior, este un mister total. Reprezentanţii Primăriei Slatina spun că nu au auzit de niciun astfel de studiu şi că, cel mai probabil, la acel moment, se poate ca CNADNR să fi luat legătura cu Consiliul Judeţean Olt.

Reprezentanţii CNAIR, în schimb, îi contrazic. „La această situaţie s-a ajuns pentru că… s-a ajuns. Studiul este din 2007, s-a construit în 2012, au fost nişte ani cam tulburi. (...) Studii astea de fezabilitate sunt cam obligatorii. Cert este că în momentul în care dai o autorizaţie de construcţie îi întrebi şi pe cei de la Gaze, de la Ape, de la Drumuri…. Pe de altă parte, atunci când s-a realizat studiul de fezabilitate, oamenii ăia n-au venit noaptea, să nu-i vadă nimeni. Nu vin ăştia ca nişte ninja să-şi facă treaba“, a precizat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, menţionând că nu se înregistrează probleme şi pe alte segmente ale drumului care urmează să fie construit.

Soluţia tehnică pentru ca proiectul să meargă mai departe fără prea mari modificări s-a identificat, traseul fiind translatat câteva sute de metri spre sud, a mai precizat reprezentantul instituţiei amintite.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani