Centrala fotovoltaică de la Slatina a intrat în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panourile vor fi amplasate pe terenul fostelor sere de pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina

Amenajarea primei centrale fotovoltaice din municipiul Slatina prinde contur. Autorităţile locale din Slatina mai au de primit un singur aviz pentru a începe procedurile necesare în acest sens. Proiectul de 45,7 milioane lei este realizat prin fonduri europene, centrala urmând să fie amplasată pe locul fostelor sere din municipiu.

Contractul pentru amenajarea primei centrale fotovoltaice din Slatina a fost semnat chiar în municipiu în luna iunie a anului trecut de către ministrul Energiei, Constantin Niţă. Conform proiectului, centrala fotovoltaică va avea o putere de 1,753 MWp. De atunci şi până acum totul a mers în paşi de melc, dar iată că s-a ajuns la stadiul în care mai este necesar doar avizul Ministerului Economiei, procedură ce urmează a fi realizată în următoarele săptămâni, după care autorităţile locale vor putea demara procedura de achiziţie a centralei.

În fapt, contractul semnat la Slatina în iunie 2013 a fost chiar ultimul proiect cu finanţare europeană obţinut de autorităţile locale pentru perioada 2007-2013, fiind parte accesat  prin intermediului Programului Operaţional Sectorial numit “Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa 4 - „Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice“, Domeniul Major de Intervenţie 4.2 – “Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”. Valoarea proiectului se ridică la suma de 45,7 milioane lei, dintre care 35,7 milioane reprezintă finanţare nerambursabilă, restul fiind contribuţia Consiliului Local Slatina.

“Mai aşteptăm avizul Ministerului Economiei, după care vom putea demara procedura de achiziţie la centrala fotovoltaică din Slatina. Proiectul este realizat prin fonduri europene, centrala urmând să fie amplasată pe locul fostelor sere din municipiu. Vor fi montate 5.040 de panouri solare şi invertoare, care vor prelua energia produsă de panou sub formă de curent continuu şi o vor transforma în energie alternativă. Energia electrică produsă va fi utilizată exclusiv pentru consumul propriu şi va acoperi sistemul de iluminat public stradal din oraş. Prin urmare, aşteptăm cu interes răspunsul Ministerului Economiei şi sperăm ca, în luna septembrie, să lansăm procedura de achiziţie”, a declarat edilul Minel Prina.

Unde vor merge banii economisiţi pe viitor

Oficialul citat a precizat că proiectul centralei fotovoltaice va duce şi la crearea de locuri de muncă în Slatina. Anual, Primăria plătea 25 miliarde lei vechi numai pentru factura de iluminat public; după amenajarea centralei fotovoltaice, banii economisiţi vor fi redirecţionaţi de autorităţile locale în alte direcţii: modernizarea unităţilor de învăţământ, reabilitarea blocurilor etc.

Potrivit proiectului centralei fotovoltaice respectiv, aceasta va genera o putere de 1,753 MWp, o tensiune la ieşire de 400 V şi o tensiune nominală în reţeaua de racordare de 20 kV. Centrala de la Slatina va fi alcătuită din 5.040 de panouri solare, montate pe o structură metalică. Modulele fotovoltaice vor prelua energia produsă de panouri sub formă de curent continuu şi o vor transforma în energie alternativă. Centrala fotovoltaică se va întinde pe 4,8 hectare, pe locul fostelor sere ale oraşului de pe strada Tudor Vladimirescu.

Mai puteţi citi:

VIDEO-FOTO  Slatina va avea centrală fotovoltaică: ministrul Energiei a semnat contractul cu autorităţile locale

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”