Ce se întâmplă la Slatina de Ziua Olteniei. Localnicii şi-au dorit atât de mult sărbătoare locală legală, încât au uitat de ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltenii chefuiesc, tradiţional, toamna, când se desfăşoară cel mai cunoscut festival din regiune, „Oltenii şi... restu’ lumii“

Din 2017, 21 martie este Ziua Olteniei, în urma unei iniţiative asumate de mai mulţi deputaţi şi senatori. Deşi în argument politicienii spuneau că oltenii îşi doresc o astfel de sărbătoare, nicio instituţie din Olt n-a anunţat vreo manifestare care să amintească de această sărbătoare instituită prin lege.

„Se instituie ziua de 21 martie - Ziua Olteniei (...) Sărbătorirea anuală a Zilei Olteniei va fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultual-artistic şi ştiinţific", se menţiona în cuprinsul actului prin care a luat naştere sărbătoarea.

Iniţiativa a apărut în legislatura trecută şi a trecut tacit de Senat în 2017, devenind lege. De atunci entuziasmul s-a pierdut, rămânând, în schimb, amintirea acelei greşeli impardonabile prin care Oltenia era descrisă ca fiind „o regiune istorică din nord-vestul României”.

Printre semnatarii iniţiativei legislative s-au numărat şi oltenii  Dan Ciocan (şi astăzi deputat PSD), Virgil Delureanu (astăzi vicepreşedinte CJ Olt) şi Alexandru Stănescu (şi astăzi deputat PSD) şi Gigel Ştirbu (deputat şi în prezent) din partea PNL. Astăzi, de Ziua Olteniei, spre prânz, singurul care a postat un mesaj în legătură cu această sărbătoare a fost deputatul Gigel Ştirbu.

„La mulţi ani, dragi olteni!

Am iniţiat, în anul 2017, un proiect de lege prin care pe data de 21 martie să se celebreze Ziua Olteniei.
Oltenia reprezintă locul de plecare al revoluţiei moderne, revoluţia lui Tudor Vladimirescu, anul 1821 reprezentând un moment important de cotitură în istoria României. Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului. Aşadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară Podul Calicilor, ca fiind ziua Olteniei“, a scris Ştirbu pe Facebook, preluând, din argumentul iniţiativei legislative.

Nici la şedinţa de Consiliu Judeţean, care a avut loc astăzi la Slatina, şi în nicio altă instituţie de cultură din Olt nu s-a amintit şi nu s-a organizat vreo manifestare la care face referire legea. Politicienii Dan Ciocan şi Alexandru Stănescu, semnatari ai iniţiativei şi parlamentari de Olt, au ratat şi ei, până la această oră, ocazia să le ureze de bine oltenilor lor.

CITIŢI ŞI:

Parlamentarii vor să instituie Ziua Olteniei, cu o motivare de tip Wikipedia total eronată: „Este o regiune istorică din nord-vestul României“

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort