Cât aşteaptă viitorii şoferi pentru a susţine „traseul“. Numărul elevilor examinaţi a crescut considerabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul elevilor examinaţi în Olt în vederea obţinerii permisului de conducere, la proba practică, a crescut simţitor în acest an, scurtându-se considerabil timpul de aşteptare.

Astfel, dacă în perioada aprilie - iunie 2017 au fost examinaţi, la proba practică, 2.229 candidaţi, în al doilea trimestru al acestui an, după ce numărul funcţionarilor Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a crescut, s-au prezentat în faţa examinatorilor 3.756 candidaţi, cu 68% mai mulţi decât cu un an înainte. Timpii de aşteptare s-au redus simţitor pentru mai multe dintre serviciile oferite, astfel că pentru  pentru înmatricularea unui vehicul în prezent se aşteaptă 2 săptămâni (de la peste o lună), pentru susţinerea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere - 30 de zile (de la luni întregi), iar pentru preschimbarea permisului de conducere - 7 zile, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Olt.

Numărul celor care s-au prezentat pentru susţinerea probei teoretice în vederea obţinerii permisului de conducere este comparabil cu cel de anul trecut (3.191 candidaţi în trimestrul II din 2018, 3.339 în trimestrul II 2017), la fel şi numărul de permise de conducere emise (5.356 în 2018, 5.426 în 2017), în schimb a crescut cu peste 1.500 numărul certificatelor de înmatriculare emise (5.596 în  intervalul aprilie - iunie 2018, faţă de 4.063 în trimestrul II din 2017).

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”