Caracalenii se pregătesc de sărbătoare: oraşul va împlini 476 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe platoul din faţa Primăriei Caracal vor avea loc concertele în aer liber  (FOTO: Mugurel Manea)

Oraşul Caracal se pregăteşte să îmbrace haine de sărbătoare. Autorităţile locale vor organiza, pe tot parcursul săptămânii viitoare, o nouă ediţie a Zilelor Municipiului Caracal, în acest an evenimentul cultural urmând să aibă loc între 17 – 23 noiembrie. Evenimentul va reuni numeroase acţiuni cultural-artistice şi sportive, el având loc cu prilejul sărbătoririi a 476 de ani de la prima atestare documentară a oraşului.

Sub genericul „Zilele Municipiului Caracal”, manifestările ce vor fi organizate în acest sens de autorităţile locale pe parcursul întregii săptămâni viitoare constau în: expoziţii, lansări de carte, conferinţe, spectacole de divertisment în aer liber. De asemenea, tot în intervalul amintit, se va desfăşura şi cea de-a XVI-a ediţie a “Festivalului de Comedie”, unde iubitorii teatrului vor avea ocazia de a vedea “live” mai multe piese, protagonişti urmând să fie actori ai unor trupe de teatru din Caracal, Craiova, Mediaş, Călăraşi, Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Braşov, Lugoj etc.

Locurile alese pentru derularea acţiunilor vor fi Muzeul Romanaţiului, Teatrul Naţional „Ştefan Iordache”, Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol”, Sala Polivalentă şi platoul din faţa Palatului Administrativ. Dealtfel, în ultimul loc menţionat – respectiv Palatul Administrativ, Consiliul Local şi Centrul Cultural Municipal vor organiza, între 21-23 noiembrie, grandioase concerte în aer liber ce vor fi oferite de diverşi artişti de muzică uşoară şi populară din ţară. Printre cei care vor cânta şi îi vor încânta pa locuitorii urbei se numără: What’Up, Iris, Keo & Skizzo Skillz, Gheorghe Gheorghiu, Rucsy, Amna, Andreea Antonescu, Roxana Nemeş & Admiral, Radu Ille, Mândrele, Şogoriţele, Cosânzenele, Elena Merişoreanu, Nineta Popa, Dorina Mete, David Costel şi Geanina Manea, prezentatori fiind Emilia Tudor şi Misty.

“Zilele Caracalului” vor cuprinde şi manifestări sportive, precum “Cupa Municipiului Caracal” la skandenberg (organizată de Asociaţia Club Sportiv “Prietenia”; loc de desfăşurare: Sala Polivalentă) şi “Cupa Municipiului Caracal” la cros, fotbal, şah şi tenis de masă, pe categorii de vârstă, competiţie unde vor putea participa elevii din instituţiile de învăţământ caracalene.

Manifestările vor debuta luni - 17 noiembrie, orele 11.00, când, la Muzeul Romanaţiului din localitate, va avea loc un simpozion numit “Însemnătatea Zilei de 17 noiembrie 1538. 476 de ani de la prima atestare documentară a Caracalului”. Programul acţiunilor va culmina duminică - 23 noiembrie, când, târziu - în noapte, autorităţile locale au pregătit un spectaculos foc de artificii.
 

Mai puteţi citi:

Pregătirile pentru Festivalul Naţional de Teatru din Caracal, în linie dreaptă

Şoseaua de centură a oraşului Caracal, punct şi de la capăt 

FOTO+VIDEO  Imobilele din „Ghetoul Carpaţi” din Caracal, refăcute cu bani străini şi voluntari autohtoni

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări