Câinii fără stăpân din Slatina rămân pe mâna lui Apostoliceanu. Dragonu, şefă la Cultură-Sport: „În noul post sunt în recunoaştere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Dragonu este, oficial, noul şef al biroului Cultură-Sport din cadrul Primăriei Slatina, după ce a promovat, săptămâna trecută, concursul, renunţând la cel de şef al Servicului Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân. Pe cel din urmă post menţionat revine Bogdan Apostoliceanu, care mai are de susţinut, miercuri, 10 august, interviul.

Modificările la conducerea biroului, respectiv serviciului din cadrul Primăriei Slatina au la bază nu vreo strategie de îmbunătăţire a serviciilor oferite cetăţenilor, ci mai degrabă compatibilizarea oamenilor de partid care trebuie recompensaţi, cu funcţiile.

„Am vrut altceva pentru mine, când am acceptat postul de la Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân nu m-am gândit că va fi atât de complicat, mi s-a spus că nu va fi mare lucru. Niciodată n-am crezut că o să fie tot felul de scandaluri şi de contradicţii. Sper că acest post va fi mai aproape de ce-mi doresc eu“, a declarat Mihaela Dragonu, care săptămâna trecută a promovat postul de şef al Biroului Cultură-Sport (85 puncte la proba practică şi 90 puncte la interviu).

Ce planuri are în noul post? „Momentan sunt în stadiul de a învăţa. Mai întâi să-nvăţ şi eu şi să ştiu cu ce se mănâncă şi apoi vorbim şi despre planuri. (...) Sunt în recunoaştere, mai vorbim peste o lună-două“, a mai spus Dragonu, absolventă a două facultăţi, Jurnalism şi Administraţie Publică.

„Greul“ de la serviciul care pare să împartă Slatina în două tabere, iubitorii de animale solicitând condiţii decente şi respectarea legii în funcţionarea adăpostului de la Sărăceşti, în timp ce tabăra opusă vrea doar strângerea maidanezilor de pe străzi, în orice condiţii şi cu orice preţ, va fi pe umerii fostului şef, Bogdan Apostoliceanu.

Apostoliceanu a promovat, luni, 8 august, cu 80 puncte, proba scrisă a concursului organizat pentru postul de şef serviciu, confirmând astfel zvonurile care circulau încă din iunie. Mâine, 10 august, este programat interviul, Apostoliceanu fiind, de altfel, singurul candidat rămas în cursă (iniţial s-a mai înscris Marius Eugen Popa, care, însă, a renunţat). Şef peste serviciul de ecarisaj a mai fost din postura de director al Direcţiei de Patrimoniu (serviciul era în structura direcţiei), iar ultima funcţie publică deţinută a fost cea de director al societăţii de transport public Loctrans. Pentru „performanţele“ în funcţia de şef la Patrimoniu s-a ales şi cu plângeri penale din partea reprezentanţilor asociaţiilor de protecţie a animalelor, care l-au acuzat de „ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept”şi „abuz în serviciu”.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele