Bazinul de înot din Slatina nu va fi terminat la timp până la începerea anului şcolar. VEZI AICI când va fi gata şi cum va arăta la final!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul de înot din Slatina - în prezent

Deşi ar fi trebuit terminat încă de anul trecut, bazinul de înot acoperit care se construieşte în curtea societăţii de transport Loctrans SA din municipiul Slatina nu va fi gata înainte de începerea noului an şcolar, aşa cum dădeau asigurări autorităţile, la reluarea lucrărilor. Lucrările au fost întârziate din cauza restrângerilor bugetare şi au fost reluate abia în această primăvară

Proiectul evaluat la 5,8 milioane lei şi amenajat de Compania Naţională de Investiţii (C.N.I.) trebuia finalizat încă din vara trecută. Din păcate, restrângerile bugetare au blocat şi amânat continuarea lucrărilor cu aproape o jumătate de an. Acestea au fost reluate abia la începutul anului curent, dar au dus, în mod automat, la decalarea întregului plan.

Firma care şi-a adjudecat licitaţia pentru amenajarea bazinului didactic de înot, respectiv SC Euro Construct Internaţional SRL Bucureşti, lucrează acum la foc continuu pentru a-şi respecta promisiunea faţă de autorităţile locale, respectiv aceea de a finaliza lucrarea înainte de 10 septembrie, când începe noul an şcolar. După cum arată stadiul lucrărilor la faţa locului, este mai mult decât puţin probabil ca acest lucru să se întâmple. Vestea bună este că investiţia va fi, totuşi, terminată până la finele anului curent.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

“Întârzierea dată de faptul că proiectul nu a mai primit fonduri de la Compania Naţională de Investiţii - beneficiarul investiţiei, îşi arată acum rezultatele. Lucrarea nu va fi terminată, aşa cum speram noi, înainte de începerea anului şcolar. Va fi un decalaj de aproape o lună, maximum două luni. La final însă, Slatina va avea un bazin de înot modern şi acoperit”, a afirmat Minel Prina, viceprimar al municipiului Slatina.

Primăria va racorda bazinul la utilităţile oraşului

La momentul actual, muncitorii firmei ce lucrează la faţa locului au terminat acoperişul. Se “trage” din greu la interior şi la exteriorul bazinului, respectiv la pereţii exteriori. Bazinul de înot propriu-zis a fost amenajat doar la stadiu de construcţie, în prezent lucrându-se la pavarea şi finisarea acestuia cu gresie şi mozaic specific.

Proiectul bazinului prevede că acesta va avea dimensiunile de 25/12,5 metri, întreaga investiţie urmând a ocupa în total aproape 2.000 mp. Primăria şi-a asumat angajamentul a se ocupa de racordarea la utilităţi a obiectivului după ce va fi terminat.

Compania Naţională de Investiţii, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării şi Turismului, şi-a propus să suporte în acest an finalizarea a 11 bazine didactice de înot în ţară, după cum urmează: Mioveni, Slănic Moldova, Bucureşti (Şcoala cu clasele I-VIII nr. 25), Turda, Titu, Miercurea-Ciuc, Slobozia, Slatina, Roman, precum şi două bazine de polo la: Miercurea-Ciuc şi Bucureşti (Clubul sportiv al Armatei Steaua, n.a.).



Mai multe pentru tine:
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Economiști: Vânzările de mașini electrice Tesla, afectate substanțial în SUA de politica partizană a lui Elon Musk
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră