Angajaţii APIA, într-o situaţie fără precedent, după ce ministerul a stabilit că au sume imense de dat înapoi. Lider: „Lucrurile vor exploda“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul angajaţilor APIA, început la Olt, ar sta la baza a tot ce li se întâmplă, cred angajaţii

Aflaţi în grevă japoneză pentru că le scad salariile de la 1 ianuarie 2018, angajaţii APIA au primit vestea că au şi bani înapoi de dat, după ce Curtea de Conturi a imputat Ministerului Agriculturii că le-ar fi acordat, din 2011, bani mai mulţi decât prevede legea.

Situaţie aproape explozivă în centrele APIA din ţară, după ce Ministerul Agriculturii a transmis în judeţe o notă conform căreia sunt sume de recuperat de la angajaţi, ca urmare a majorărilor salariale operate în trecut, care ar contraveni Legii 284/2010. Concret, angajaţii ar avea de dat diferenţa între majorarea salarială de 75% pe care au aplicat-o la finele anului 2006 şi 62,5%, cât spune Curtea de Conturi că ar fi trebuit să încaseze după apariţia Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. E vorba de un procent de 12,5 care se aplică veniturilor salariale încasate de la 1 ianuarie 2011 până în noiembrie, luna trecută.

„Acum suntem la Bucureşti, în legătură cu aşa-zisele negocieri, o formalitate pe care o prevede legea. Nu numai că nu am rezolvat problema cu scăderile de salarii de la 1 ianuarie 2018, dar ne-am trezit cu o altă mare bucurie, ni s-a transmis că avem de dat bani, după controlul Curţii de Conturi la Ministerul Agriculturii. Directorii APIA din toată ţara au fost chemaţi la Bucureşti, o parte ieri, altă parte astăzi, şi li s-a transmis acest lucru. Vom vedea, până la sfârşitul anului, ce sume ni se impită. Situaţie este, însă, foarte gravă, şi nu ştiu toţi din teritoriu deocamdată, dar lucrurile vor exploda în curând“, a declarat Octavian Mateescu, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA.

„Ca director zonal am 7.200 lei, de la 1 ianuarie voi încasa 5.300, iar un consilier superior din minister - 7.000 lei“

„Bugetarii cu salarii nesimţite“ ţin să spună că sunt singurii din personalul care lucrează cu fonduri europene în situaţia de a li se diminua salariile, deşi APIA este singura instituţie care a atras 98% din fonduri. La Ministerul Fondurilor Europene nu vor fi scăderi, nici chiar în rândul altor colegi din structura Ministerului Agriculturii. Mai mult, la apariţia Legii 284/2010, structurile din toată ţara au solicitat puncte de vedere superiorilor cu privire la modul de calcul al salariilor, primind chiar o procedură standard.
În control, din 2010 până în prezent, au fost de mai multe ori reprezentanţii Curţii de Conturi, chiar la agenţiile APIA din ţară, dar şi structura centrală, însă niciun raport nu a menţionat deficienţa care li se impută acum de către minister.

Directorul general al APIA Olt, Marinel Oaşă, a declarat că aşteaptă, în ceea ce-l priveşte, decizia de impunere de la APIA central, fiind salariatul structurii centrale, dar şi baza legală pentru a putea calcula sumele imputate angajaţilor.

„Aştept prima dată să văd ce documentaţie vine de la Bucureşti, aştept şi decizia mea, care vine de la Bucureşti, şi în funcţie de asta adun şi eu tot personalul, arăt actele şi... (...) Toată lumea vorbeşte de salarii mari, dar culmea este că în structura Ministerului Agriculturii mai sunt şi alte instituţii, colegii de la AFIR, care n-au 75%, au 100%, dar de ei nu se spune nimic, nici în privinţa acestor decizii de impunere, numai de APIA. (...) De la 1 ianuarie intră noua lege, când ni se taie salariile en-gros. Toată lumea vehiculează salariile mari de la APIA, dar un consilier debutat are 2.200 lei, un consilier superior, ultimul grad – între 4.600 şi 5.300 lei, salariul net. Sunt instituţii care n-au luat un leu, cum sunt cele de la Ministerul Fondurilor Europene, care au dublul salariilor noastre. Ăia nu mai au salariile nesimţite. Domnul prim-ministru, când a zis de salariul de 12.000 lei, este salariul brut, cu tot-tot-tot.  Salariul meu este de 7.200 lei net, iar de la 1 ianuarie 2018 va scădea la 5.300. Un consilier superior din minister sau din Apia Central are 7.000 lei, şi eu o să iau ca director zonal 5.300 lei. Îmi mai pune poprire 30%, pentru că mai mult nu pot, nu le permite legea, o să iau nici cât un consilier debutant.  Şi semnez decizii de plată de sute de milioane de euro, şi răspund pentru ele, şi mă duc acasă cu 3.000 lei. Cam asta este România“, a declarat directorul APIA Olt.

Liderul funcţionarilor din agenţiile APIA, Octavian Mateescu, a declarat că la acest moment se continuă greva japoneză şi se aşteaptă aceste decizii de impunere, după care se va lua decizia cu privire la modalitatea de protest. Colegii săi, mulţi, sunt de părere că lucrurile au luat o astfel de întorsătură după protestele începute în judeţul Olt, unde greviştii au fost foarte vocali, ministrul Petre Daea deplasându-se chiar în prima zi de protest să le spună personal că au salarii bune şi că trebuie să muncească.
 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?