Agenţii economici din Slatina se dau "loviţi” pentru Târgul de Joburi de vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii AJOFM Olt speră ca numărul firmelor participante la Bursa de la Slatina să crească în zilele ce urmează... (FOTO: Mugurel Manea)

Inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt au intrat în vrie ca urmare a apropierii Bursei Generale a Locurilor de Muncă, programată a se desfăşura vineri – 19 aprilie. Din păcate, cel puţin până în prezent, firmele contactate de instituţia organizatoare a evenimentului nu par a fi defel interesate să recruteze forţă de muncă, numărul celor care şi-au anunţat participarea fiind foarte redus.

Deşi organizatorii, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, au planificat Bursa a avea loc în două oraşe din judeţ, respectiv la Slatina şi la Caracal, aceştia îşi concentrează atenţia asupra primului oraş, capitală de judeţ. Din păcate, deşi numărul societăţilor comerciale de pe raza municipiului este de departe cel mai mare din toate celelalte oraşe ale judeţului, foarte puţine firme şi-au exprimat interesul de a participa la evenimentul de la finele săptămânii următoare pentru a recruta forţă de muncă (ne-)calificată.

„Noi am demarat acţiunile de organizare a Bursei Generale a Locurilor de Muncă încă de acum aproape două săptămâni. Iniţial, numărul societăţilor comerciale care au anunţat că au locuri de muncă vacante şi, deci, vor participa la manifestare, a fost extrem de mic, dar cifra firmelor participante creşte încet de la o zi, la alta. Nu este chiar ritmul pe care ni-l dorim, dar, având în vedere că mai sunt patru zile până la eveniment, noi suntem optimişti că ne vom prezenta cu un număr acceptabil de firme angajatoare şi, respectiv, o ofertă pe măsură de posturi de muncă libere”, a declarat Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt.

Până la finele săptămânii trecute, adică cu o săptămână înainte de derularea Bursei Generale a Locurilor de Muncă, pentru evenimentul de la Slatina, ce va avea loc în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, au fost contactate 97 de firme, dintre care au confirmat că vor participa doar un număr de 15. Aceştia vor veni cu o ofertă de 216 posturi libere.

Principalele meserii căutate momentan sunt: inginer instalator, inginer în constructii, manager, medic veterinar, redactor - presă, broker în asigurari, vânzător, sortator produse, fierar-betonist, morar, brutar, turnător-formator, instalator, mecanic agricol, şofer, electrician, dulgher, zidar, confecţioner asamblor, îngrijitor curăţenie, muncitor necalificat.

Firmele care vor să participle la Bursa Locurilor de Muncă de la Slatina sau Caracal de vineri – 19 aprilie, pot contacta direct instituţia organizatoare la sediul principal din Slatina sau la unul dintre numerele de telefon 0249/438.595, 0249/438.531, 0249/438.577. Reamintim că, la începutul acestei luni, evidenţele AJOFM Olt indicau în judeţ un număr oficial de14.162 de şomeri.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie