VIDEO-FOTO Povestea impresionantă a surzilor care redescoperă lumea prin dans

Pentru un om obişnuit, să înveţi să dansezi când tu nu auzi poate părea o nebunie. Pentru câţiva sibieni cu deficienţe de auz dansul a devenit însă cel mai bun mod de evadare din cotidian, de emoţie trăită intens şi de redescoperire.

Într-un ritm delicat de vals, patru perechi alunecă pe scena mare, smulgând ropote de aplauze. Fete îmbrăcate în rochii albe, vaporoase, cavaleri eleganţi şi mişcări graţioase, executate perfect, ca pentru un concurs de profesionişti. Chipuri radioase, bucurie şi ochi plini de lumină, dansul perfect care devine, dincolo de mişcările executate atent, o radiografie emoţionantă a sufletelor. 

Când îi vezi pe surzi dansând pentru prima dată, primul reflex e să-ţi ştergi, discret, o lacrimă. E incredibil cum oameni care nu aud pot să redea cu atâta eleganţă mişcări învăţate din pantomimă şi din vibraţia muzicii, pe care o simt din podea. ”Dansul pentru ei înseamnă emoţie, surzii dansează cu sufletul”, spune zâmbind Ana Maria Stoica, reprezentantul şi sufletul filialei Sibiu a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, sunt acum în trupa de dans de la Sibiu. 

”Surzii pot munci, pot avea copii, îşi pot cumpăra apartamente”

Nadia are 35 de ani, şi s-a îndrăgostit de dans în copilărie, la o şcoală specială din Sibiu. ”Îmi place dansul foarte mult, prin dans mă simt liberă. Voi, oamenii normali, aveţi şansa asta, dar trebuie să o avem şi noi”, spune zâmbind. 

S-a născut fără să audă, într-o familie în care şi părinţii sunt surzi. Faptul că nu aude nu a împiedicat-o să încerce să trăiască atât de normal cât se poate, într-o societate care încă îi priveşte cu reticienţă pe cei ca ea.

”Câteodată ne înjură, câteodată le e milă. Dar surzii sunt la fel ca oamenii normali, pot munci, pot avea copii, se pot angaja, îşi pot cumpăra apartamente, mobilă, îşi pot face rate”, povesteşte Nadia, care este şi preşedinte onorific al filialei de la Sibiu. 

Mamă a unei fetiţe superbe, care aude, Nadia lucrează ca şi confecţioner şi este, în afara serviciului şi a casei, un om foarte activ. E singura din filială care merge la aerobic, iubeşte dansurile populare, participă la multe activităţi organizate de filială – merg în excursii, în drumeţii, la popice, la bowling. 

Tânărul surd absolvent de facultate de calculatoare

Silvius Florian are 29 de ani, şi este cu siguranţă un exemplu despre cum voinţa de a face ceva în viaţă poate depăşi orice fel de bariere. Singurul cu deficienţe de auz din familie – aud atât părinţii cât şi fratele şi sora lui – Silvius a terminat cu brio Facultatea de Inginerie, specializarea Calculatoare, într-un an obişnuit, alături de colegi fără deficienţe. 

”La facultate, studenţii surzi se pun în prima bancă, urmăresc buzele profesorului iar la sfârşitul cursului cer notiţe de la colegi. Dau examene scrise, iar lucrarea de licenţă se susţine cu ajutorul unui interpret”, explică Ana Maria Stoica, cea care se zbate întotdeuna pentru ca ”ai ei”, oamenii surzi care vor să facă ceva în viaţă, să aibă această şansă. 

Silvius este acum inspector în cadrul primăriei Sibiu, la Serviciul de Asistenţă Socială, iar în afara orelor de program este un mare iubitor al dansului popular. ”Mă simt bine când urc pe scenă, la concursuri, prima dată am emoţii, dar mă simt un om liber, simt că nu mai există handicapul”, spune tânărul, vizibil emoţionat.

Dincolo de serviciu, viaţa lui curge la fel ca a unui om obişnuit, cu timp liber împărţit între concursurile de cultură generală, prietenii de pe Facebook, iubita sa, jocurile de şah, table sau popice. ”La serviciu, dacă vreau să transmit ceva, scriu pe hârtie”, explică tânărul,  care atunci când se urcă într-un taxi, spre exemplu, îi scrie taximetristului strada pe telefon şi ajunge fără probleme la destinaţie. 

Un zâmbet ascuns printre dulciuri, pizza si o fustă roşie ca focul, de cancan

Dorina Humuzău are 37 de ani şi este hipoacuzică, deşi vine la rândul ei dintr-o familie în care părinţii aud. Confecţioner de meserie şi mamă a unei minuni de copil, o fetiţă de 12 ani, care aude, Dorina a descoperit dansul anul trecut, iar întâlnirea cu mişcările armonioase de pe scenă i-a schimbat viaţa. ”Mă simt foarte bine când dansez, e o emoţie foarte mare în interior. M-am îndrăgostit cel mai tare de samba, îmi place foarte tare să dansez, e un mod de evadare din cotidian, o eliberare, nu te mai gândeşti la probleme, uiţi de toate”, spune Dorina, zâmbind. 

În toamna acestui an, Dorina şi alte trei colege au făcut senzaţie cu un french can-can, la un concurs de profil desfăşurat la Braşov. Iar dincolo de activităţile de la filiala surzilor, face cu plăcere sport, se uită la filme, îi plac pizza şi dulciurile şi încă mai speră că, încet-încet, şi la noi mentalităţile faţă de cei cu diferite deficienţe se vor schimba. 

Fac senzaţie la concursuri

Dansatorii de la Sibiu culeg premiu după premiu la concursurile de gen, pentru persoane cu deficienţe de auz. Muncesc cu drag, sunt conştiincioşi iar diplomele şi cupele se adună una câte una în vitrina filialei de la Sibiu. 

”Surzii învaţă foarte repede să danseze. Pentru concursul naţional de la Braşov, de exemplu, au avut 3 dansuri şi într-o lună le-au învăţat. Muncesc foarte mult, se concentrează, sunt foarte atenţi la explicaţiile pe care le dă coregraful, la acea pantomimă a dansului, şi nu lipsesc de la niciun antrenament. Dansul pentru ei înseamnă emoţie, surzii dansează cu sufletul şi faptul că ei nu aud nu este un obstacol”, încheie zâmbind Ana Maria Stoica.