VIDEO-FOTO Gospodării inundate pe rampa Ştefan cel Mare din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii din mai multe gospodării aflate în zona rampei Ştefan cel Mare din Sibiu s-au trezit luni cu apa de câţiva zeci de centimetri în curţi, după ce afară a plouat abundent.

Oamenii spun că nu este prima dată când se întâmplă aşa ceva.

„S-au înfundat canalele şi a venit apa. De trei ani, de când au băgat canalul păţim la fiecare ploaie”, a povestit Florin Mustan, proprietarul unei curţi inundate.

Oamenii dau vina pe autorităţi pentru situaţia creată, şi susţin că nimeni nu face nimic.

„De câte ori plouă noi avem probleme, dau afară, şi degeaba le-am spus la Primărie şi n-a venit nimeni să facă nimic. La fiecare ploaie, pe sub poartă, peste tot, nu vine nimeni să facă nimic”, a spus Andrei Szekely, un localnic.



Apa a fost scoasă din curţi de pompieri, care au intervenit cu o motopompă de mare capacitate.

„Detaşamentul de pompieri Sibiu a intervenit cu o motopompă de mare capacitate, care evacuează 5.000 de litri pe minut, pentru evacuarea apei din curţile inundate în urma precipitaţiilor abundente din ultima perioadă”, a spus locotenent-colonelul Virgil Giurgiu, prim adjunct al inspectorului şef al ISU Sibiu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată