Urgenţa Spitalului Judeţean Sibiu a fost extinsă şi reabilitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare unitate sanitară din judeţul Sibiu are din această lună o Unitate de Primiri Urgenţe extinsă, aici fiind efectuate şi ample lucrări de reabilitare.

Valoarea investiţiei s-a ridicat la 420.000 de lei, fondurile fiind alocate de Consiliul Judeţean Sibiu. Lucrările au constat în construirea a două corpuri noi (A şi B) în faţa respectiv în spatele vechii clădiri a UPU. În partea din faţă (corpul A) sunt amenajate o sală de aşteptare pentru pacienţi şi aparţinători, 2 grupuri sanitare, o boxă pentru materiale sanitare şi o copertină de protecţie a pacienţilor aduşi cu salvarea. Partea din spate (corpul B) are de asemenea o sală de aşteptare pentru pacienţi şi aparţinători, birourile medicului şef şi asistentei şefe, sala pentru raportul de gardă, o magazie pentru materiale sanitare şi medicamente şi o cameră rece. 

Pe lângă lucrările de extindere, SCJU Sibiu a mai derulat şi alte lucrări din resurse proprii în vederea igienizării spaţiilor interioare din zona de triaj, constând în înlocuirea vechiului covor PVC cu unul nou, zugrăveli şi montarea de tapet nou pe pereţi. Valoarea acestora a fost de aproximativ 18.000 lei. De asemenea, s-a realizat şi refacerea covorului asfaltic acces UPU şi parcare UPU. 

La Urgenţa din Sibiu lucrează 18 medici, 49 de asistente, 8 infirmieri şi 14 brancardieri. Aici se tratează urgenţele medicale pentru tot judeţul Sibiu dar şi pentru judeţele învecinate cum ar fi Alba, Braşov şi Vâlcea.  

Anterior extinderii, UPU îşi desfăşura activitatea într-un spaţiu de aproximativ 300 m2, unde se aflau cabinetele pentru triaj şi stabilizare (rotonda), cabinetul de resuscitare, cabinetul de mici intervenţii chirurgicale, sala de ghips, laboratorul de radiodiagnostic, vestiarele medicilor, vestiarul asistentelor, cabinetul de gardă radiologie, registratura, grupul sanitar şi holul de aşteptare. De la începutul acestui an şi până la 1 octombrie în Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU Sibiu au fost trataţi 47.820 de pacienţi iar anul trecut 63.023 de pacienţi. 

Vă mai recomandăm: 

Ce înseamnă România pentru ungurii din secuime: „Mă simt ungureşte, nu româncă. Părinţii sunt unguroaică”

O discuţie simplă în limba română, pe plaiurile Ţinutului Secuiesc, se transformă într-o adevărată încercare pentru mulţi locuitori de aici. Copiii recunosc că li se predă la şcoală limba ţării lor, chiar şi câte trei - patru ore pe săptămână, dar asta nu le este suficient pentru a putea să te înţeleagă sau să-ţi răspundă.

VIDEO Cum văd autonomia ungurii din Ţinutul Secuiesc: „Nu ştiu să vă explic ce este, nu prea gândesc despre aceste lucruri”

Cu puţin timp înainte de intrarea în campanie electorală, liderii UDMR au depus în Parlament un nou proiect privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Jurnaliştii „Adevărul” au vrut să afle cum a ajuns acest proiect în inima Secuimii, în Harghita şi Covasna, la oamenii de rând. Părerile lor sunt împărţite.

EXCLUSIV Klaus Iohannis. Secretele neamţului care vrea să fie preşedintele României

Klaus Werner Iohannis este primul personaj prezentat în detaliu, din seria candidaţilor la preşedinţia României, în cadrul campaniei „Alege preşedintele”, pe care ziarul „Adevărul” o demarează astăzi atât în ediţia tipărită, cât şi în cea online, pe www.adevarul.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple