Sute de medieşeni au petrecut în centrul oraşului, de Ziua Recoltei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au impresionat publicul. Foto Primăria Mediaş

Produsele tradiţionale delicioase şi spectacolul folcloric au fost „ingredientele“ care au contribuit la reuşita evenimentului

CITIŢI ŞI

Săptămâna democraţiei locale la Mediaş

Manifestarea  a debutat cu  o slujbă de binecuvântare a recoltei, după care copiii de la  grădiniţele din oraş şi-au prezentat costumele de toamnă.

Invitaţii au trecut ulterior la vizitarea standurilor producătorilor, dar şi a celor amenajate de elevii unităţilor şcolare medieşene. Concursul „Cămara Tradiţională“ ajuns la cea de a treia ediţie a  avut un număr record de participanţi reunind 21 de gospodine şi reprezentanţi ai şase şcoli.

Mai mult, medieşenii prezenţi în piaţa din faţa primăriei au asistat la un amplu program artistic susţinut de Ansamblul Purtata Mediaş şi de  unităţilor de învăţământ medieşene.

„Evenimentul de anul acesta a fost unul reuşit atât din punct de vedere organizatoric, cât şi al numărului de participanţi. Pentru prima dată am implicat în organizare şi Consiliul Local al Tinerilor şi îmi doresc ca împreună an de an să pregătim surprize medieşenilor. Vreau să îi felicit pe toţi copiii care au participat la Ziua Recoltei, aceştia dând dovadă de talent şi implicare, dar şi pe gospodinele care ne-au încântat cu produse de o foarte bună calitate şi ingenios prezentate“ a declarat primarul municipiului Mediaş, Teodor Neamţu.



Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”