Studenţii au pus stăpânire pe Piaţa Mare din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Studenţilor din Universitatea Lucian Blaga, Universtudent Fest, a acaparat Piaţa Mare cu tinereţe şi veselie.

Cea de-a doua zi a celui mai mare festival studenţesc sibian a început în forţă şi a pus stăpânire pe Piaţa Mare. Toate facultăţile sibiene, precum şi mai toate organizaţiile şi ligiile studenţeşti din Sibiu şi-au creat propriul stand, unde şi-au prezentat fie oferta educaţională, fie rezultatele, fie pur şi simplu s-au făcut auziţi.

De departe cel mai interesant stand, şi cel mai asaltat de public, a fost standul chinezilor de la Institutul Confucius. Zeci de oameni au stat la coadă aici pentru a vedea tehnici de caligrafie, jocuri deosebite specific Asiei şi multe altele. Cele mai solicitate au fost tehnicile de caligrafie, domnele care stăpânesc această artă şi care au făcut demonstraţii lucrând la foc continuu.

„Eu am rugat-o pe domnişoara, la fel ca toată lumea de aici, să-mi scrie în chienză numele meu, Ioana. Sunt cinci litere, nu poate fi greu, şi domnişoara a umplut o pagină întreagă cu aceste  caractere foarte interesante despre care spune că reprezintă numele meu”, a declarat Ioan Pârv, o sibiancă. Interesant a fost şi standul Facultăţii de Inginerie, care a prezentat roboţii realizaţi de studenţi, deveniţi campioni naţionali.

La polul opus s-a aflat standul Academiei Forţelor Terestre care s-a remarcat prin sobrietate şi linişte.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile