Sibiu: Restaurantele se întrec în oferte de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie că merg pe un meniu cât mai bogat sau pe programe speciale,  patronii restaurantelor caută cea mai bună soluţie pentru a atrage cât mai mulţi clienţi. Preţurile pentru petrecerea dintre ani încep de la 200 de lei.

Sibienii care nu îşi permit să îşi petreacă Revelionul într-o staţiune, dar şi cei care nu vor să stea acasă în seara dintre ani, optează de cele mai multe ori pe restaurantele din oraş.  Specialiştii în domeniu ştiu acest lucru, aşa că se întrec deja în oferte, pentru a satisface toate gusturile. De la mâncarea cu specific românesc, la cea italiană sau mexicană şi diferite specialităţi, toate pot fi întâlnite în meniurile de anul acesta.
Preţurile au stagnat
Pentru a se adapta situaţie economice dificile, reprezentanţii restaurantelor sibiene au preferat să păstreze preţurile la acelaşi nivel ca şi anul trecut, chiar dacă oferta este mult mai diversificată. De exemplu, pentru masa festivă de Revelion, dar şi petrecerea de a doua zi la Restaurantul „Christinne“, sibienii vor scoate din buzunar 235 de lei. „Pentru aceşti bani, clienţii noştri vor fi întâmpinaţi  cu un meniu internaţional sub formă de bufet suedez, iar barul va fi deschis pentru toată lumea. În plus, sibienii se vor distra în cadrul programului de karaoke sau a concursului de mimă şi vor participa la o tombolă cu multe premii surpriză“, ne-a spus Iulius Todea, patronul restaurantului. Cei care vor însă să se delecteze cu somon cu sos de creveţi, ruladă de curcan şi cele mai fine băuturi, la care se adaugă şi un spectacol susţinut de Junii Sibiului, pot opta pentru restaurantul „La Dobrun“. Vor scoate însă din buzunare câte 380 de lei, pentru cele două seri de petrecere. Mai mult, cei care vor un revelion de lux, într-o ambianţă de rafinament, pot alege petrecerea tematică ce-i va duce cu gândul la anii ’20, organizată la Ramada. Preţul este de peste 149 de euro, adică peste 600 de lei şi include masa festivă, un program artistic şi tombolă cu premii. 
Solicitările, în scădere
În ciuda efortului de a satisface pe toată lumea, patronii restaurantelor recunosc totuşi că cererile sunt într-o continuă scădere, iar rezervările întârzie să apară. „Dacă privim retroactiv, se vede o scădere tot mai accentuată de la un an la altul. Iar în situaţia actuală, când cheltuielile sunt tot  mai mari, iar banii tot mai puţini, oamenii preferă să stea acasă. Numărul solicitărilor este cu aproximativ 20% faţă de anul trecut“, ne-a spus Monica Oprean, reprezentant „Crama Ileana“.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Program inovator pentru literație: 100 de învățători își dezvoltă competențele digitale și pedagogice
Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul de corupție care-l vizează. Ce pedeapsă cer acum procurorii
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian